Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început sesiunea de toamnă a Bac-ului. Peste 4500 de candidaţi din Prahova vor fi reexaminaţi

Publicat in Adevarul, duminică 28 august 2011 · ·

După o săptămână de probe de competențe, cei 4.500 de candidați din Prahova au început astăzi tezele scrise ale examenului de bacalaureat. Rămâi pe ploiesti.adevarul.ro pentru a vedea în timp real cum decurge Bac-ul restanțierilor sau Bac-ul de toamnă.

12.45

Dintre cei peste 2.200 de candidaţi înscrişi la proba de Limba şi Literatura Română, cinci au fost eliminaţi din sălile de examen pentru tentativă de copiat, iar alţi 359 au absentat.

„Elevii eliminaţi au susţinut examenul la centrele «Sfântul Apostol 2», «Constantin Istrati», «Toma Socolescu», «1 Mai». Aceştia nu vor putea să susţină examenul nici anul viitor, fiind suspendaţi două sesiuni pentru fapta lor. Alte incidente nu au fost înregistrate. Am avut asistenţă medicală peste tot", ne-a declarat Gheorghe Borovină, inspector-şef la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova.

11.30 Candidaţii au început deja să iasă din sălile de examen. Unii dintre ei deja resemnaţi cu gândul că vor trebui să mai treacă prin astfel de emoţii şi în sesiunile de anul viitor. Varianta numărul 3 i-a încurcat acum pe cei care fie au picat în prima sesiune, fie nu s-au prezentat. Elevii au avut de răspuns la nouă întrebări pe baza unui text din opera „Adela" a lui Garabet Ibrăileanu, de redactat un text argumentativ depre prietenie pornind de la ideile generate de afirmaţia lui Nichita Stănescu „Prietenia nu este un dor, este o prezenţă" şi de realizat un eseu în care să prezinte modul în care se reflectă o temă (banul, destinul, istoria, familia, etc) dintr-o nuvelă studiată. Mădălin Pop (26 de ani) din Mizil nu s-a arătat prea încântat nici de ceea ce a făcut la sesiunea din această toamnă. Tot proba la Română l-a încurcat şi în vară. După ce şi-a aprins o ţigară din care a tras cu poftă, ne-a povestit că diploma de Bac nu-l ajută prea mult. „E bine să fie acolo şi diploma asta, deşi cu sau fără ea cam tot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum o ora
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°