Reverenţe, providenţe şi păsări mici
Venit la Bucureşti cu treburi, şeful păsărilor şi animalelor mici din Dolj, colonelul Ştefan Pană, aterizează şi la noi pentru câteva minute. Starea gravă a sănătăţii bunicului meu îl îngrijorează. E bucuros să fie între primii care văd volumul „Locuri comune”.
Poetul Constantin Preda, din aceeaşi Craiovă, după ce se dezmeticeşte din vâltoarea întâlnirilor de excepţie, la care a participat (cu politicieni ca Ştefan Andrei, literaţi ca Dinu Săraru, Domniţa şi Alex fitefănescu sau Alexandru Chiriacescu, somităţi medicale ca Florin Brătilă şi Radu Ozun), îmi propune să-i ilustrez cartea în pregătire „Totul despre inimă, domnişoară”, cu câteva imagini senzuale şi suprarealiste. Pentru copertă, ar vrea profilul unui bărbat făcând reverenţe în faţa providenţei.
Nu mai contează că prietenul nostru, plin de talent, din Sadova Doljului, îmi cere, textual, prima dată, ca bărbatul din desen să îngenuncheze în faţa reverenţei. La fluxul de informaţii şi la viteza cu care a trăit zilele bucureştene din urmă, nu e de mirare că poate pierde sensul cuvintelor. Lângă A.P., nici o dereglare de metabolism nu e surprinzătoare. Tata îi propune să se mai gândească la titlu, care nu i se pare cel mai fericit. Mai degrabă, zice A.P., aş vedea ca titlu „Fire de poet”. Aşa va fi.
Primul securist din familie
Într-o împrejurare, când A.P. recita prietenilor prezenţi, cu vervă, „Rugăciunea poporului către stat” şi o altă poezie nouă, despre turnurile tiranilor, care trebuie înălţate cu orice preţ, chiar dacă se iau cărămizi din temelie, am adus, discret, un casetofon şi am început să înregistrez momentul.
A.P. m-a observat, m-a ameninţat, în glumă, cu degetul arătător, şi mi-a spus: „Ai grijă, nu cumva să ajungi primul securist din familie, că, şi aşa, taică-meu spunea că eşti primul cobzar din neamul nostru. P
