Rapidistul e surpriza acestui debut de sezon, iar convocarea sa la naţională devine logică. În aceeaşi situaţie ar trebui să fie şi Sînmărtean

De fiecare dată cînd ni se schimbă selecţionerul se discută despre întinerirea echipei naţionale şi despre schimbarea generaţiilor ca fiind obiective ale noului antrenor. Pentru că, nu-i aşa?, o schimbare trebuie musai să aducă după sine alte schimbări. Percepţia e greşită. Obiectivul la o echipă naţională ar trebui să fie limpede: calificarea la turneele finale.

Echipa naţională nu trebuie confundată cu una de club. Echipa naţională nu trebuie să formeze jucători, ci trebuie să beneficieze de ei. Cluburile sînt cele care, la o adică, formează jucătorii. E şi mai simplu de realizat acest lucru, pentru un antrenor, atunci cînd ai zilnic la dispoziţie lotul. Pentru selecţioner e mai complicat, în cele cîteva zile de stat laolaltă. El trebuie să cheme la lot cei mai în formă fotbalişti şi să încerce să-i facă să înţeleagă ideile sale.

Daniel Pancu e unul dintre ei. E, poate, cel mai în formă din campionatul nostru, o surpriză extrem de agreabilă în acest început de sezon. Golurile sale au adus puncte şi calificări Rapidului, dar, dincolo de asta, Pancu pare a-şi fi regăsit cheful de fotbal în detrimentul chefului de chefuri, pare să fi înţeles care ar trebui să-i fie priorităţile. În ideea că acest sport îşi împarte practicanţii în două categorii, fotbalişti şi jucători de fotbal, Pancu face parte în mod clar din prima urnă valorică. La el nu calitatea a fost vreodată discutabilă, altele au fost cauzele pentru care cariera sa nu a găsit un drum pe măsură.

Convocarea la echipa naţională nu este aşadar lipsită de logică şi nici de sens. Deşi s-au găsit destui să strîmbe din nas, pe motiv ca rapidistul ar fi cam bătrîn, în sens fotbalistic evident, la cei 34 de ani ai săi. Lipsită de sens şi logică ar fi f