Foto: Dragoş Savu / Intact Images Mădălin Voicu (care, se pare, este ales pe viaţă preşedintele juriului) îşi doreşte ca „Mamaia” să nu mai miroasă a naftalină. Ca atare, organizatorii încearcă să o parfumeze... cu rock! Multora le miroase deja, de la o poştă, a drogherie ieftină.
Într-adevăr, nu s-a mai pomenit până acum ca un festival-concurs de muzică uşoară să aibă o secţiune de rock. Dar cum rockul nu dăunează deloc sănătăţii, de ce nu i-ar face bine şi „Mămăiţei”? Totuşi, nu ştiu cum va da în CV-ul unei trupe de rockeri premiul câştigat la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia”. În rest... competiţia contează! „Vreau să vă spun că la preselecţii am rămas plăcut surprins de bucuria sinceră de a cânta a concurenţilor de la Secţiunea Rock, care au un apetit special pentru acest gen muzical”, a declarat Mădălin Voicu. Zece trupe se luptă pentru un premiu la Secţiunea Rock „Teo Peter”: Addiction, Fără Precedent, Fire Escape, Harmony, Magnum Opus, Marcă Înregistrată, Overdrive, Pasager, Tips şi Vertigo.
„Nu sunt de acord cu menţinerea festivalului într-un conservatorism nociv, el trebuie să devină atractiv cu condiţia să îl profesionalizăm – mai spune Mădălin Voicu. Nu ştiu ce se va întâmpla mai departe cu concurenţii, ce vor face producătorii tv, radiourile, casele de producţie şi impresarii care ne oferă în ultima perioadă tot felul de personaje ciudate”.
Să vedem ce premianţi dă „Mamaia” anul acesta, fiindcă la preselecţii nu prea s-au îngrămădit nici compozitorii, nici intrepreţii. Probabil că cele două producţii de „talent-show” de la Antena 1 şi Pro TV i-au făcut pe tinerii talentaţi să uite că mai există şi o „Mamaie”. În ceea ce priveşte compozitorii, lipsa participării acestora poate coincide şi cu absenţa postului de televiziune naţională care să transmită în toată ţara creaţiile din concurs.
Premiile