Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfatul săptămânii: Ce trebuie făcut când ne muşcă un câine

Publicat in Adevarul, duminică 28 august 2011 ·

Lipsa hranei şi temperaturile ridicate dau naştere la un comportament mult mai agresiv al câinilor, în special al celor fără stăpân.

Medicul Elena Damian, şeful secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean, ne sfătuieşte ca atunci când avem de-a face cu muşcăturile de câini să ne prezentăm de urgenţă la Secţia de Boli Infecţioase pentru a ne face vaccinul antirabic.

"Chiar dacă am fost muşcaţi de un câine cunoscut trebuie mers la medic pentru că de cele mai multe ori paza bună trece primejdia rea. cei care ignoră un astfel de sfat riscă să se îmbolnăvească de turbare, care odată declanşată nu mai poate fi vindecată de niciun tratament sau vaccin. Dacă există riscul de rabie, pacientul trebuie să ajungă la doctor cât mai repede.

În afară de turbare, un câine vagabond este purtătorul a zeci de agenţi patogeni şi din acest motiv tratamentul este obligatoriu. Tratamentul este gratuit şi constă în injecţii cu vaccinul Verorab, din care pacinetul trebuie să facă cel puţin cinci doze, ne sfătuieşte medicul Elena Damian.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a înregistrat prima victorie în grupa H de calificare la CM-2026, după ce a dispus de San Marino, scor 5-1

News.ro acum o ora
Reprezentativa României a învins San Marino, scor 5-1, luni seară, în grupa H, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026. În San Marino, cu suporterii români aflaţi în evidentă superioritate numerică în tribune, tricolorii au deschis scorul repede,

UPDATE - România conduce San Marino, scor 4-1. Ianis Hagi a marcat din penalti în minutul 75

News.ro acum o ora
România conduce San Marino, scor 4-1, în meciul din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, care se dispută la Serravalle. UPDATE Ianis Hagi a dus scorul la 4-1, după ce a transformat, în minutul 75, o lovitură de la 11 metri acordată după un fault

Emisiunile zilei de marţi, 25 martie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alegeri prezidențiale 2025: BEC a stabilit cum vor arăta buletinele de vot pentru scrutinul din 4 mai

Libertatea acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că machetele buletinelor de vot pentru alegerile prezidențiale din mai 2025 au fost stabilite. Potrivit unui comunicat transmis de BEC, au fost aprobate patru tipuri de buletine de vot.

Marius Tucă Show începe marți, 25 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Crin Antonescu spune că Nicușor Dan „nu e deloc antisistem”: „Suntem toți în sistem”

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a pus la îndoială existența unor competitori „antisistem” veritabili în cursa prezidențială și a amintit că Nicușor Dan, unul dintre contracandidații săi, a fondat u

Un elev, eliminat pentru fraudă la prima probă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 24 martie 2025, a avut loc simularea probei scrise la Limba şi literatura română din cadrul examenului national de bacalaureat 2025. Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 15:00) către Ministerul Edu

Ilie Bolojan, despre VIZELE românilor pentru SUA: E posibil să avem o amânare; până la finalul săptămânii vom avea un anunț

Gandul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a afirmat luni că există posibilitatea amânării includerii României în programul Visa Waiver, în contextul schimbării administrației din SUA. „Schimbarea de administrație a adus o schimbare, să spunem, de politică

Trump impune taxe vamale de 25% țărilor care cumpără petrol sau gaz din Venezuela

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că țările care cumpără petrol sau gaz natural din Venezuela vor fi sancționate cu taxe vamale de 25% percepute asupra tuturor mărfurilor exportate către SUA, informează Reuters. Aceste „taxe vamale s

Kelemen Hunor: Eu de mâine aș crește vârsta de pensionare la 65 de ani pentru fiecare magistrat; nu există un stat în stat

G4Media acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că ar decide creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, pentru fiecare magistrat, pentru că „nu poate exista un stat în stat, nu există oameni mai speciali”, transmite Agerpres. Potrivit liderul

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

14°/19°
joi

13°/17°
vin.

12°/18°
Iasi
acum

mar.

9°/19°
mie.

11°/17°
joi

10°/18°
vin.

11°/15°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

8°/15°
joi

8°/11°
vin.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

9°/13°
mie.

8°/17°
joi

11°/12°
vin.

9°/14°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/15°
mie.

9°/18°
joi

11°/13°
vin.

9°/14°