Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie pentru junioarele Romgaz Electromureş

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 28 august 2011 ·

Campioana ultimei ediţii a Naţionalelor de popice la junioare, Romgaz Electromureş Târgu-Mureş a câştigat prima etapă a noii ediţii în turneul care a marcat inaugurarea noii arene târgumureşene. Antrenorul Orosz Istvan s-a prezentat la această primă etapă cu două echipe, alături de care au mai participat formaţiile Gaz Metan Mediaş şi Corona 2010 Braşov. Deşi încă nefamiliarizate cu noua arenă, campioanele au reuşit să doboare 2907 popice doborâte, cu 311 mai multe decât a doua clasată, echipa braşoveană. Aceasta, la rândul ei a realizat cu doar cinci „beţe” peste echipa secundă, în care au evoluat mai multe jucătoare aflate la prima competiţie oficială. Din prima echipă, trei dintre jucătoarele deja experimentate, Adela Ban, cu 536 p.d., cel mai mare rezultat al turneului, Alina Suciu, cu 521 şi Tatar Andreea, 508 au fost singurele care au trecut graniţa celor 500 de popice. Celelalte componente ale echipei ale primei garnituri au realizat următoarele rezultate: Birtalan Antonia, 461 p.d., Bokor Reka, 443 p.d. şi Negy Emese + Orban Kata, cu 438, 223 p.d., respectiv 215 p.d.

În cea de-a doua garnitură, printre cele mai experimentate au fost Carina Mircea şi Dalia Roman. Prima a reuşit să doboare 402 popice, în timp ce a doua a fost farte aproape de graniţa celor 500 de popice, cu 480, dar cu patru bile consecutive în gol în ultima manşă. Echipa secundă a realizat 2591 p.d. şi a devansat echipa din Mediaş, care a reuşit să doboare 2465 popice. În această echipă au evoluat opt jucătoare, intenţia antrenorului fiind aceea de a oferi cât mai multe şanse tinerelor jucătoare

Celelalte şase componente au fost: Bodoni Emoke (463), Ioana Peneşiu (424), Erdos Renata (229), Kiss Agota (203), Papp Gyopar (197) şi Bereczki Nora (180).

Al doilea turneu va avea loc de asemenea pe arena târgumureşeană, sâmbătă, 3 septembrie. „Jucătoarele care practică acest sport

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 40 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 42 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 59 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum o ora
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°