Pagubele provocate de uraganul Irene ar putea ajunge la zeci de miliarde de dolari, a declarat duminică guvernatorul statului New Jersey, Chris Christie, citat de AFP.
"Pagubele se vor ridica la miliarde de dolari sau chiar zeci de miliarde de dolari", a declarat pentru postul de televiziune NBC guvernatorul New Jersey, al cărui stat a fost deosebit de afectat de uraganul Irene, care s-a transformat duminică dimineaţă în furtună tropicală.
Potrivit unei alte estimări, experţii de la Kinetic Analysis, un cabinet care dezvoltă modele informatice despre eventualele pagube provocate de intemperii, pagubele generate de uragan s-ar însuma de la cinci până la zece miliarde de dolari.
Unul dintre oficialii din cadrul cabinetului Kinetic Analysis, Chuck Watson, a declarat că North Carolina şi South Carolina, cele două state care au fost primele afectate de uragan, ar putea să se aştepte la pierderi cuprinse între 200 şi 400 de milioane de dolari.
Uraganul Katrina, care a devastat New Orleans în 2005 a cauzat pierderi estimate la peste 100 de miliarde de dolari.Centrul depresiunii se apropia duminică dimineaţă de New York, cu rafale de vânt de 100 de kilometri pe oră, a anunţat Centrul naţional pentru uragane (NHC).