Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din culisele chefului patronat de şeful statului la aniversarea absolvirii Academiei Ce s-a mâncat şi ce muzică s-a ascultat la petrecerea preşedintelui Băsescu (Video)

Publicat in Ziua Constanta, duminică 28 august 2011 ·

Seara trecută, la vila de protocol de la Neptun, preşedintele Traian Băsescu s-a distrat alături de colegii lui de Academie, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la absolvire.

„O petrecere frumoasă, elegantă" şi un Băsescu neschimbat, „acelaşi coleg de gaşcă" - aşa au descris cei prezenţi evenimentul. Şeful statului a venit însoţit de soţie, Maria, dar şi de cele două fiice, Ioana şi Elena. Meniul a fost diversificat şi a cuprins, printre altele, friptură de miel, dar şi de pui, roşii, castraveţi, brânză şi caşcaval, fructe autohtone, dar şi un mult lăudat cozonac de Murfatlar, „bun şi pufos". Festinul a culminat cu un tort de ciocolată pe care scria „la mulţi ani promoţiei 76". Cei prezenţi au dansat pe muzica formaţiei de la Cabana Schiorilor din Sinaia, care a fost foarte apreciată. „Pentru noi era o formaţie no name, dar au fost extraordinari. Ne-au cântat până şi Treceţi batalioane române Carpaţii şi a fost un moment foarte impresionant. Au cântat foarte frumos, nişte fete normale, foarte talentate, fără silicoane cum vezi pe la televizor. Foarte, foarte frumos". Petrecerea „s-a spart" în jur de 12.00, 12.30; însă colegii de Academie au promis că se vor întâlni şi la anul, aşa cum le este obiceiul. Dintre cei care nu au fost colegi de Academie Navală cu preşedintele Băsescu, însă au fost invitaţi la petrecere s-au numărat Dorel Constantin Onaca şi Gheorghe Saricu.

Seara trecută, la vila de protocol de la Neptun, preşedintele Traian Băsescu s-a distrat alături de colegii lui de Academie, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la absolvire.

„O petrecere frumoasă, elegantă" şi un Băsescu neschimbat, „acelaşi coleg de gaşcă" - aşa au descris cei prezenţi evenimentul. Şeful statului a venit însoţit de soţie, Maria, dar şi de cele două fiice, Ioana şi Elena. Meniul a fost diversificat şi a cuprins, printre altele, friptură de miel, dar şi de

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 5 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum o ora
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 5 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 4 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 6 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

20°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°