„Lumină, aer, apă”. Aşa descrie poeta Nora Iuga acuarelele expuse, asemenea unor mici bijuterii, pe zidurile sălii de expoziţii, de parcă nişte peruzele ar atârna, molatec dar elegant şi proaspăt, la gâtul unei tinere frumoase.
De cum intri în sala „Gheorghe Focşa” a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” ai senzaţia că s-a mutat aici un colţişor din America. Atât de bine a reuşit să surprindă locuri, momente şi simboluri, pictoriţa Aurelia Stoie Mărginean în expoziţia „Călătoria. Clipe americane”. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a Asociaţiei Internaţionale de Artă Plastică – UNESCO, Aurelia Stoie Mărginean se află la a 44-a expoziţie personală. A expus în mari oraşe ale lumii precum Veneţia, Madrid, Ierusalim, Nicosia, Berlin, unde s-a bucurat atât de aprecierea publicului, cât şi a specialiştilor.
De această dată, însoţită de doamna Rose Blau, care i-a fost ghid, Aurelia Stoie Mărginean a străbătut lumea de peste Ocean şi a surprins, cu emoţie, detalii esenţiale, pe care un aparat de fotografiat nu le-ar fi redat atât de plăcut: zgârie-nori, străzi, ape, monumente, oameni, cer senin... A desenat „muntele de apă” de la cascada Niagara, a pictat Obeliscul, Memorialul Lincoln, a schiţat faţete din oraşul copacilor albaştri, Los Angeles, a zugrăvit, miniatural, Marele Canion. În cele 70 de lucrări expuse, Aurelia Stoie Mărginean a transpus sentimente, culori, viaţă, momente şi locuri pe care le-a găsit doar în uriaşul „atelier” numit Statele Unite ale Americii.
Ca un laitmotiv, în expoziţia Aureliei Stoie Mărginean regăsim şi un simbol al Americii, Statuia Libertăţii din New York sau, altfel spus, Libertatea, luminând lumea, operă a sculptorului Frédéric Auguste Bartholdi. Din loc în loc ni se înfăţişează aceeaşi, şi totuşi diferită, Lady Liberty, monument dăruit SUA de Franţa, la sărbătorirea a 100 de ani d