Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai ieftin decât credeai: cât costă să ai un avion la scară

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 28 august 2011 ·

Costă între 30.000 şi 100.000 de euro, costurile de achiziţie şi de întreţinere fiind comparabile cu cele ale unui automobil de clasa medie. Sursa: Sebastian Radu

Vorbim de avioanele ultrauşoare (ULM), încă puţine în ţara noastră, dar numărul lor e în uşoară creştere.

Definiţia unui ULM în Europa şi pe mapamond

Avioanele ultrauşoare nu sunt definite unitar pe tot parcursul globului. De exemplu, în Statele Unite, avion ultrauşor este considerat cel de maximum 260 kg, în Europa - până în 450 kg iar în Rusia şi zona fostei URSS limita superioară este de 750 kg. Pentru a se alinia câtuşi de puţin altor state, Statele Unite au creat o nouă categorie, la fel de permisivă, numită LSA (Light Sport Aircraft), cu aeronave de până în 600 kg.

Cine zboară sau are „U.L.M”

Oamenii de afaceri care au puţin timp la dispoziţie pentru a ajunge în diverse locuri, departamentele de ştiri ale televiziunilor, cluburile de pilotaj, agenţiile de publicitate, producătorii agricoli sau pur şi simplu pasionaţii de zbor. Oricare dintre noi poate obţine licenţa de zbor sau zbura, din plăcere sau curiozitate cu o aeronavă de mici dimensiuni.

Cine deţine o astfel de aeronavă se poate declara cu uşurinţă un om fericit şi împlinit. În afara faptului că zborul oferă o libertate deplină, se deplasează şi foarte rapid: în două ore poate ajunge la mare!

Pentru că nu este greu să întreţii un astfel de aparat, costurile fiind comparabile cu cele ale unui automobil şi pentru că pot zbura de pe orice pista înierbată sau izlaz comunal, cu doar câteva aprobări, acest hobby este în plină dezvoltare în ţara noastră. Creşterea numărului de licenţe va mări implicit şi numărul aeronavelor, depăşind cifra de 400 din acest moment.

Licenţa necesară pentru a pilota un ULM

Pentru a zbura cu avionul ultrauşor trebuie să fi urma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Patru jurnalişti ruşi vor fi închişi cinci ani şi jumătate pentru presupuse legături cu Aleksei Navalnîi, opozantul Kremlinului mort în închisoare

News.ro acum 6 ore
Patru jurnalişti ruşi au fost condamnaţi marţi de un tribunal din Moscova la câte 5 ani şi jumătate de închisoare după ce au fost găsiţi vinovaţi că au lucrat pentru organizaţia interzisă a fostului lider al opoziţiei Aleksei Navalnîi, care a murit

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 12 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos. Ce nu trebuie să faci în această zi

Mediafax acum 42 minute
Miercurea Mare are o încărcătură aparte, fiind legată de două episoade cutremurătoare din Noul Testament: ungerea cu mir a lui Iisus de către femeia păcătoasă și trădarea Sa de către Iuda Iscarioteanul. În această zi, Evanghelia ne amintește de feme

Un tribunal din Peru îl condamnă pe fostul preşedinte Humala la 15 ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum o ora
Un tribunal peruan i-a condamnat, marţi, pe fostul preşedinte Ollanta Humala şi pe soţia sa la 15 ani de închisoare în legătură cu un scandal global de corupţie, în care grupul brazilian de construcţii Odebrecht a plătit mită unor politicieni, trans

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 8 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Marcel Ciolacu, către delegaţia Congresului SUA: România este şi va rămâne un pilon al coeziunii transatlantice pe Flancul Estic al NATO, cel mai apropiat, activ şi predictibil aliat al Statelor Unite din regiunea Mării Negre

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, marţi, cu delegaţia Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de Vern Buchanan, preşedintele Parteneriatului pentru Democraţie al Camerei Reprezentanţilor. Premierul s-a referit la Parneteriatul Strategi

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 10 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Mandat de arestare prelungit pentru Bogdan Peșchir! Va sta după gratii încă 30 de zile

Ziua Constanta acum 13 ore
Magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 a dispus, marți, prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, conform Agerpres.ro 'Admite propunerea PICCJ în do

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

6°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

mie.

8°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°