Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo învinge cu 2-1 pe Oţelul şi rămâne lider cu maximum de puncte

Publicat in Antena 3, duminică 28 august 2011 ·

Liderul Ligii I, Dinamo, şi deţinătoarea titlului, Oţelul Galaţi, s-au întâlnit în Ştefan cel Mare într-un meci din etapa a 5-a. Au câştigat gazdele, scor 2-1, care au primit primul gol în actuala ediţie de campionat, dar îşi păstrează primul loc în clasament şi punctajul maxim.

Cu Torje abia revenit din Italia, unde a efectuat vizita medicală la Udinese, lăsat pe bancă şi cu un stadion aproape gol, consecinţă a eliminării premature din Europa League, Dinamo a fost aproape de a primi gol după numai zece minute, dar şutul lui Pena de la marginea careului a trecut peste poarta lui Bălgrădean.

După ce Cătălin Munteanu l-a testat ca la antrenamente pe Grahovac cu un şut de la distanţă, mijlocaşul alb-roşilor a centrat perfect din corner pentru lovitura de cap a lui Moţi, care a deschis scorul în minutul 22. Aproape imediat, gălăţenii au fost aproape de a egala, însă Grigore a reuşit să respingă o mingea care dădea târcoale propriei porţi.

„Câinii” au vrut să încheie repede conturile şi, în startul părţii secunde, Dănciulescu şi Niculae, bară, au trecut pe lângă gol în acelaşi minut. Ciobotariu l-a introdus pe teren şi pe Torje, dar mai aproape de gol au fost oaspeţii, Antal ratând execuţia din marginea careului după mai multe bâlbe ale apărătorilor dinamovişti.

Forţat de trecerea timpului, Dorinel Munteanu a forţat cu Buş şi Paraschiv, iar din lovitura liberă a veteranului campioanei s-a născut golul egalizator, marcat de Sergiu Costin în minutul 73, după un luft în propriul careu al lui Grigore. Bucuria Oţelului a durat doar şapte minute, pentru că Dinamo s-a aruncat furioasă în atac şi a reuşit să revină în avantaj în urma unui corner executat perfect de Torje pentru lovitura de cap a lui Marius Niculae.

Asaltul din ultimele minute de la poarta lui Bălgrădean nu a adus nimic nou pe tabelă, astfel că alb-r

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Articol de GSP - Publicat vineri, 18 iulie 2025, 17:19 / Actualizat vineri, 18 iulie 2025 17:19 Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din Su

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°