Este războiul vreodată justificat? Dacă da, în ce condiţii? România amendează solidaritatea cetăţenilor săi cu Libia liberă. Cum li se transmite jandarmilor prin staţie “amendaţi-l pe Cernea”

Războiul este cea mai crâncenă dintre prostiile omeneşti spunea Marguerite Yourcenar. Tema violenţei şi a războiului îi preocupă de mult timp pe gânditori. Este una filosofică, psihologică şi socială, dar şi una care ţine de realpolitik.

Filosofii, cum e şi firesc, şi-au dorit întotdeauna maturizarea umanităţii până la pragul în care violenţa de tipul conflictului armat să dispară. Apelul umanist pentru pace din scrierile lui Erasmus din Rotterdam impresionează şi acum. Lectura lui este convingătoare şi vibrantă: “Războiul este plăcut pentru cei care nu l-au încercat… Dar dacă, printre lucrurile omeneşti, există vreunul de care trebuie să ne apropiem cu şovăială, mai mult, de care trebuie să fugim cu orice chip, blestemându-l şi respingându-l cu oroare, acela este, fără îndoială, războiul, decât care nu există nimic mai nelegiut, mai dezastruos, mai plin de primejdii şi cu urmări mai durabile, mai monstruos şi mai total nedemn de om, ca să nu spun de creştin.” Erasmus din Rotterdam, într-o imagine pe care o prefer celor standard, întrucât aceasta întăreşte, în felul ei amuzant, sentimentul de actualitate şi apropiere pe care îl avem faţă de acest excepţional cărturar umanist de acum 5 secole

Dar simpla incriminare, chiar şi în cuvinte expresive, a războiului nu e suficientă pentru a-l îndepărta din istoaria noastră curentă şi din vieţile noastre. Întrebarea care se pune este dacă oamenii îşi vor putea rezolva cândva diferendele dintre ei fără să facă apel la violenţă fizică. Deocamdată e clar că un răspuns pozitiv şi o soluţie durabilă la problema conflictelor armate sunt încă departe.

Immanuel Kant scris o celebră lucrare “Spre pacea eternă” considera