Duminică, 28 august 2011, în oraşul Nisporeni, R. Moldova, a avut loc ceremonia de inaugurare şi sfinţire a complexului “Crucea Mântuirii Neamului Românesc”.
Proiectul a fost iniţiat cu ani în urmă şi adus la final cu bunăvoinţa Domnului şi prin contribuţia numeroasă şi generoasă a populaţiei din Republica Moldova şi România, anunta Radio Vocea Basarabiei. Primul eveniment – slujba de sfinţire a Crucii, a Capelei, a Clopotniţei şi inaugurarea oficială a Complexului – a început în jurul orei 16.00, în Dealul Zghihara, înălţime care domină Nisporenii dinspre răsărit. Cel de-al doilea va avea loc pe stadionul din localitate, la ora 20.00 şi va consemna momentul solemn de Aprindere a Luminilor Crucii, urmat de un concert. Invitat să participe la slujba de sfinţire, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a binecuvântat în această misiune pe ÎPS Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, PS Corneliu, Episcop al Episcopiei Huşilor. Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul sfinţirii ansamblului Crucea Mântuirii Neamului Românesc, Republica Moldova, 28 august 2011: „Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea” (Slujba Utreniei de Duminică) Crucea este simbolul creştinismului pentru că pe o cruce Iisus Hristos a arătat cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea (cf. Ioan 3, 16). Nici o altă Biserică nu se referă, în viaţa sa liturgică sacramentală, mai mult decât Ortodoxia, la puterea Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci şi nu foloseşte mai mult decât ea simbolul sau semnul crucii, pentru că Sfânta Cruce este semnul iubirii lui Hristos mai tare decât păcatul şi moartea. Ea este „puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18). Prin smerenia Crucii Hristos a biruit mândria şi răutatea demonilor (cf. Coloseni 2, 15). În Cruce sunt ascunse