US Open porneşte astăzi la drum. \"Nasty\", fost lider mondial, crede în jucătoarele noastre, dar nu şi în Victor Hănescu. Sursa: AGERPRES
Ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open, începe astăzi la Flushing Meadows (New York) avându-l pe Novak Djokovici drept mare favorit şi sub semnul uraganului Irene, care a făcut ravagii în estul Statelor Unite ale Americii.
"Nu va fi o surpriză"
"Îl văd tot pe Djokovici (n.r. - lider în clasamentul ATP) favorit. Are încredere în el şi îi poate bate pe Federer şi pe Nadal. Nu va fi un câştigător-surpriză, gen Del Potro", crede Ilie Năstase, primul lider mondial din istoria tenisului. În primul tur, Victor Hănescu, singurul român care a acces automat pe tabloul principal datorită clasamentului pe care-l are, se va duela azi cu francezul Michael Llodra, al 29-lea favorit al întrecerii, în al doilea meci al zilei de pe terenul 4.
După ce, în trecut, a declarat că nu se uită la jocurile lui "Hane", "Nasty" l-a criticat şi ieri pe cel mai bun jucător român al momentului: "Poate că Hănescu ar trebui să joace şi la dublu, cu Tecău!".
În primul tur, româncele Irina Begu, Simona Halep, Alexandra Dulgheru şi Sorana Cîrstea au adversare dificile, toate cap de serie, doar Monica Niculescu având o misiune mai uşoară, contra austriecei Patricia Mayr-Achleitner. Semifinalistă la Dallas, Begu o va înfrunta pe italianca Roberta Vinci (cap de serie 18), Halep are de răpus rezistenţa chinezoaicei Li Na (6), câştigătoare la Roland Garros şi finalistă la Australian Open în 2011, Dulgheru va avea un meci imposibil cu cehoaica Petra Kvitova (5), câştigătoarea de la Wimbledon din acest an, iar Cîrstea dă peste belgianca Yanina Wickmayer (20).
"Acum e un ciclu bun la fete. Avem fete bune", susţine acelaşi "Nasty". Edina Gallovits-Hall şi Mihaela Buzărnescu au pierdut în calificări la US Open, la fel ca şi