Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa futures a semnalizat creşteri

Publicat in Bursa, marți 30 august 2011 ·

Ritmul tranzacţiilor din prima sesiune de tranzacţionare a săptămânii a fost mai redus comparativ cu ziua de vineri. Participanţii au tranzacţionat pe fondul unei direcţii ascendente similară cu cea de pe majoritatea pieţelor europene şi cu evoluţia indicată de futures-ul din SUA. Investitorii au adoptat însă o atitudine de aşteptare care s-a manifestat mai cu seamă până la deschiderea NYSE, moment după care tranzacţiile s-au intensificat uşor. La ora 17.00 numărul contractelor era de aproape 3000, cu o valoare de 20,6 milioane lei.

Simbolul DEDJIA_RON s-a menţinut pe prima poziţie în topul lichidităţii cu 1300 de contracte încheiate până la ora 17.00, intensitatea la tranzacţionare crescând după deschiderea bursei din SUA. Cotaţiile futures de la Sibex ale celui mai cunoscut indice de pe glob au evoluat pe creştere, direcţie corelată cu cea a pieţei futures americane, care a semnalizat deschiderea pozitivă de pe Wall-Street, unde Dow Jones câştiga peste un procent şi jumătate după mai puţin de o oră de la deschidere. Evoluţia susţinută de creşterea acţiunilor asiatice şi europene, care au înregistrat un raliu ca urmare a ştirii privind o posibilă fuziune între două mari bănci din Grecia. În acelaşi timp, traderii de pe Wall-Street au răsuflat uşuraţi după ce uraganul Irene a provocat mai puţine pagube decât era aşteptat. Şi la Sibex creşterile cotaţiilor DEDJIA era generoasă, la ora 17.00 variaţia pozitivă de la scadenţa de luna viitoare fiind de 229 puncte, în timp ce pe decembrie aprecierea era de 238 puncte. O creştere de 218 puncte se observa şi pe scadenţa martie 2012.

Cel mai tranzacţionat produs de pe segmentul financiar a fost DESIF5. Speculaţiile cu derivatele pe acţiunile SIF5 Oltenia s-au concretizat în circa 1100 de contracte încheiate până la ora 17.00. Preţul pe scadenţa septembrie, cea mai lichidă, a deschis pe plus dar câştigul a scăzut

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 37 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 44 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°