Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creștinii ortodocși prăznuiesc Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Se ţine post negru

Publicat in Alba24, luni 29 august 2011 ·

Creştinii ortodocși prăznuiesc luni, 29 august, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfântul Ioan de Toamnă. În amintirea lui Ioan Botezătorul, creştinii obişnuiesc, în această zi, să postească. Tradiţia populară spune că nu se mănâncă fructe sau legume de culoare roşie şi nu se taie nimic cu cuţitul. În amintirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica Ortodoxă a rânduit ca ziua de 29 august să fie zi de post aspru.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini. Fiu al Elisabetei şi al preotului Zaharia, este cunoscut sub denumirea de “Înaintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea lui Hristos. Primele cuvinte de învăţătură ale Sfântului Ioan Botezătorul au fost: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor”. Tot aşa a început şi Hristos Evanghelia Sa. Primele cuvinte pe care le-a rostit la Capernaum când a ieşit să propovăduiască au fost aceleaşi.

Prin viaţa, dar şi prin moartea sa, Sfântul Ioan Botezătorul rămâne cunoscut ca un Profet al lui Iisus. El îi învaţă pe creştini să lupte până la moarte împotriva păcatului.

Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care se încheie pe data de 31 august. Pe 1 septembrie începe un nou an bisericesc.

Biserica ortodoxă, serbează de obicei ziua morții sfinților, adică data tre­cerii lor spre cele cerești, ca ziua lor de naștere. Numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă. Astfel, Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul lui – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 mai.

sursa: CreştinOrdodox.ro

URL scurt: http://alba24.ro/?p=37946

Creştinii ortodocși prăznuiesc luni, 29 august, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac violent în Germania. Pietoni spulberați de o mașină

Ziua Constanta acum 19 minute
Un bărbat a intrat cu mașina în mulțime, relatează portalul de știri „Mannheim 24”. Din primele informații, mai multe persoane sunt rănite. Un reporter al agenției de știri dpa relatează că o persoană este întinsă pe stradă, fiind acoperită cu o pre

Legile care permit doborârea dronelor rusești care intră în spațiul românesc au fost blocate de AUR, POT și SOS. Contestație la CCR

Ziare.com acum 44 minute
Pe 26 februarie, două legi importante au trecut de Senat, în contextul unei mari controverse politice. Aceste legi vizează reglementarea utilizării dronelor de către Armata României pentru a apăra teritoriul național, însă exista posibilitatea ca el

Inspecția Judiciară sesizată să verifice în ce condiții au primit frații Tate permisiunea să plece din țară

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a clarifica circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexa

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 4 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Contestația lui Călin Georgescu, amânată.„Sunt nevinovat! Este un dosar politic“

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu s-a prezentat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde trebuia să se judece contestația pe care a depus-o față de măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instiga

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro

News.ro acum 52 minute
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro, faţă de 60,837 miliarde euro la 31 ianuarie 2025, anunţă banca centrală. ”La 28 februarie 2025, rezervele valutare la Banca Naţiona

Planşeul de la Unirii, runda doi. Băluţă, apel la Nicuşor Dan să semneze avizul

Mediafax acum 2 ore
„Maniera în care primarul general tratează siguranţa oamenilor şi urgenţa refacerii planşeului Unirii, nu mai onestitate nu este. Dimpotrivă, din punctul meu de vedere este un dezinteres total din partea domniei sale faţă de oamenii care l-au ales,

Ponta: Predoiu, „băiatul de mingi” al Sistemului, gata oricând să execute ordinele sorosiştilor

Mediafax acum o ora
„România are nevoie de o schimbare radicală, pentru că asta vor românii şi pentru că acesta este interesul nostru naţional suveran! Iar eu voi pune întotdeauna România pe primul loc! Această schimbare şi această voinţă legitimă a poporului vor învin

Medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au efectuat acte de procedură penală într-un dosar penal în care, la data de 24.02.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă

Vremea

București
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°