Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Glorie la 15 ani: Andreea Olariu, de la Festivalul Mamaia, la America’s Got Talent

Publicat in Adevarul, luni 29 august 2011 ·

Premiile Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia au fost decernate în această seară, la Teatrul de Vară Soveja, a cărui sală a fost plină până la refuz. Compozitorul Marcel Dragomir este câştigătorul trofeului 2011 a competiţiei.

Compozitorul Marcel Dragomir a împărtăşit juriului gratitudinea de a primi trofeul festivalului: „Niciodată nu am mai luat trofeul din partea juriului la Mamaia. Dedic acest premiu celor 45 de ani petrecuţi alături de soţia mea, şi familiei mele. Sunt mândru că eu sunt primul care i-a dăruit o piesă acestei minunate fete a Constanţei“.

În aplauzele furtunoase ale publicului, în mijlocul unei explozii de confetti, constănţeanca Andreea Olariu a urcat pe scenă pentru a interpreta piesa câştigătoare, „Ciao, amore, come stai?“, compusă de Marcel Dragomir, pe textul lui Eugen Dumitru. Adolescenta cucereşte lumea Artista de doar 15 ani a strălucit în rochia superbă creată de designerul Liliana Cornilă. „E o seară extraordinară. Am avut emoţii foarte mari pe scenă. E o mare bucurie pentru să fiu interpreta piesei câştigătoare“, ne-a spus Andreea. Ea va pleca în septembrie în Italia, unde va participa ca invitat sau concurent la competiţia Io Canto, apoi se va afla în competiţie la America’s Got Talent.

Adolescenta cântă de la vârsta de şase ani, şi până acum a obţinut 24 de trofee şi 40 de premii la festivaluri naţionale şi internaţionale. În prezent, ia lecţii de canto de la profesorul Teo Rădulescu. Aşa cum ne-a mărturisit, le admiră pe Celine Dion, Lara Fabian şi Beyonce. Premiul întâi la secţiunea Creaţie a fost obţinut de Cornelia Goda, 33 de ani, din Focşani, premiul întâi la Creaţie a fost obţinut de piesa „Sunt gelos“, compusă de Adrian Romcescu, pe textul Danei Dorian, interpretată de Mihai Băjinaru, iar la secţiunea Rock, premiul întâi i-a revenit trupei constănţene Vetigo, avându-l ca solist vocal pe Cristi Ilie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum o ora
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 45 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 19 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 43 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 16 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°