Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu a petrecut la Neptun cu foştii săi colegi de la Academia Navală Aliss Andreescu împreună cu soţul, prezenţi la chef

Publicat in Ziua Constanta, luni 29 august 2011 ·

Postul de inspector şcolar adjunct este râvnit în continuare de PDL. Se fac presiuni pentru numirea Margaretei Constantin pe postul eliberat de Elena Buhaiev, dorit şi de UDTTMR, prin persoana lui Gevat Nejdet

Reconfirmată în funcţia de inspector şcolar general începând cu data de 1 septembrie de către ministerul Educaţiei Daniel Funeriu, Aliss Andreescu a părut foarte relaxată la braţul soţului său sâmbătă seară la petrecerea absolvenţilor Academiei navale oferită colegilor de promoţie de şeful statului, Traian Băsescu. Preşedintele a sărbătorit, sâmbătă noapte, împreună cu foştii săi colegi de la Academia Navală, 35 de ani de la absolvirea acestei instituţii de învăţământ. Petrecerea a avut loc la vila de protocol din Neptun, sâmbătă, începând cu ora 19.00, foştii colegi ai preşedintelui sosind alături de soţiile lor.

Petrecerea s-a prelungit până după miezul nopţii. „A fost frumos, a fost o seară plăcută, ca între oamenii mării. Domnul preşedinte este tot timpul o gazdă bună. A fost gazdă bună şi când a fost comandant şi când este preşedinte", a spus Paul Brânză, şeful Autorităţii Navale Române şi fost coleg al preşedintelui.

Printre oaspeţi s-a numărat şi familia Andreescu, soţul, fost coleg al şefului statului, soţia, proaspăt reconfirmată în funcţia de inspector şcolar general al ISJ Constanţa.

Surse din cadrul ISJ au ţinut să lămurească graba cu care Andreescu a dat, sâmbătă, comunicatul către presă, prin care îşi anunţa „victoria" în faţa unora dintre colegii de partid şi din cadrul Inspectoratului. „Ştiindu-se de petrecerea promoţiei 1976 a Academiei Navale, s-a grăbit să dea la presă ordinul de numire ca să nu se mai scrie că bărbatul ei a fost coleg cu Băsescu şi aşa se explică menţinerea ei la Inspectorat. Oricum, nu putea fi schimbată până pe 7 septembrie când, oficial, se încheie a doua sesiune de Bacalaureat pentru că în c

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 42 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°