La început, în 1990, au fost comasate. Legislativele cu prezidenţialele. N-a fost bine pentru Opoziţie, dar a fost pentru Putere. Localele din '92 au fost primele decomandate. A fost bine pentru Opoziţie, care a câştigat Bucureştiul, şi alte câteva oraşe importante.
Cu prezidenţialele şi legislativele s-a mers apoi "la pachet" până în 2004, când Puterea de atunci, cu gândul la viitorul său, a modificat durata mandatuluiu prezidenţial. A fost bine pentru Puterea următoare care a luat, la mustaţă, caimacul alegerilor din 2009, după ce legislativele din 2008 se soldaseră cu un scor nedecis şi cu o imensă decepţie datorată efectelor perverse ale unui uninominal adoptat cu entuzism, dar fără niciun efort de gândire.
Bref: se pare că nu există o formulă de alegeri care să mulţumească pe toată lumea. Ultima "modă" în materie este revenirea la "pachetul compact" al celor două scrutinuri principale - local şi legislativ, în numele ideii de economisire a banului public. Adică să nu se mai cheltuiască de două ori. Ceva gen "2 în 1", ca la supermarket. Mergi la vot o dată şi alegi de două ori. E ideea Puteri şi, evident că Opoziţia nu poate fi de acord pentru că i-ar dezavantaja pe cei care nu se află la comenzi. Sunt aproape sigur că dacă USL-ul ar fi venit cu această idee, ar fi întâmpinat o puternică opoziţie din partea PDL, pentru că în felul acesta electoratul ar fi mai uşor de manipulat.
Noi, românii, avem o genetică vocaţie a schimbărilor perpetue. Şi o exersăm în toate domeniile. Schimbăm legi de nu mai ţin judecătorii pasul cu ele şi nu mai ştiu ce sentinţe să dea. Schimbăm Codul Fiscal de câte două ori pe an de nu mai ştiu agenţii economici ce taxe să nu plătească. Schimbăm Codul Muncii de nu se mai dumiresc angajatorii dacă să mai angajeze sau nu. De ce să nu ameţim şi poporul cu drept de vot în totalitatea sa, pentru că, oricum,
