Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apreciere de aproape 4% pentru indicele BET-FI

Publicat in Bursa, marți 30 august 2011 ·

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au crescut, ieri, cu peste 2%, pe fondul unui rulaj de 26,2 milioane de lei (circa 6,1 milioane euro).

Astfel, indicele BET-FI, care arată evoluţia acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare şi ale Fondului Proprietatea, s-a apreciat, cu 3,96% la 18,323 puncte.

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece companii listate, a crescut cu 2,45%, ajungând la 4,720 puncte, iar indicele compozit al Bursei, BET-C, s-a apreciat cu 2,32%, la 2,862 puncte.

BET-NG, care arată evoluţia companiilor din sectorul de energie şi utilităţi, s-a apreciat cu 2,89%, ajungând la 661 puncte.

Titlurile "Fondul Proprietatea" (FP) au încheiat şedinţa bursieră de ieri la preţul de 0,4599 lei/acţiune, cu 2,2% peste şedinţa precedentă, pe fondul unei lichidităţi de aproape 9,5 milioane lei.

Titlurile "SIF Transilvania" (SIF3) au crescut cu 6,29%, la 0,4549 lei/unitate. Acţiunile SIF3 au încheiat şedinţa bursieră de ieri pe locul al doilea, după valoarea tranzacţiilor, dar şi după volumul acţiunilor tranzacţionate. Ieri, au fost tranzacţionate 2,52 milioane titluri SIF3, în valoare de 1,11 milioane lei.

Titlurile "SIF Oltenia" (SIF5) au înregistrat o creştere cu 4,75%, la 1,037 lei/titlu faţă de şedinţa precedentă.

Şi titlurile SIF Muntenia (SIF4) s-au apreciat, ieri, scumpindu-se cu 3,82%, la 0,5295 lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de aproape un milion de lei.

Cel mai mult s-au apreciat, ieri, titlurile "Electroargeş" Curtea de Argeş (ELGS), cu 12,79%, la 0,529 lei/titlu.

Cel mai mult s-au depreciat titlurile "Casa de Bucovina-Club de Munte" (BCM), cu 6,08%, la 0,0741 lei/titlu.

SIMONA ADAM Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au crescut, ieri, cu peste 2%, pe fondul unui rulaj de 26,2 milioane de lei (circa 6,1 milioane euro).

Astfel, indi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să mai includă bunurile și veniturile soților și copiilor

Libertatea acum 2 ore
Funcționarii publici nu trebuie să mai treacă bunurile și veniturile soților și copiilor în declarația de avere. Decizia a fost luată de CCR. Aceștia au declarat neconstituțional și articolul privind publicarea declarației de avere.

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 39 minute
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 52 minute
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Sorin Grindeanu: Intrarea în Coaliția de guvernare cu dreapta, un pas greșit

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu afirmă că a fost unul dintre social-democrații care au militat pentru coaliția de guvernare alături de liberali, în al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, datorită situației economice și pandemiei. Dar, acum, la „Ai aflat! Cu Ionuț

Sorin Grindeanu, despre METROUL de la Cluj: „Nu există pericol de pierderi de finanțări/ Eu știu că se lucrează, dar nu e în gestiunea noastră”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu a afirmat că Ministerul Transporturilor are aproximativ un sfert din totalul fondurilor prin PNRR, însemnând 7,2-7,3 miliarde de euro. Întrebat despre metroul de la Cluj, ministrul interimar a declarat că: „Eu știu că se lucrează, da

Cum vor arăta facturile românilor de la 1 iulie? Sebastian Burduja a făcut anunțul

Mediafax acum o ora
Românii se tem că, de la 1 iulie, vor plăti mai mult la utilități. Ca raspuns la toate știrile false care au circulat în ultima perioadă, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, i-a liniștit pe români, asigurându-i că după 1 iulie, facturile nu vor „

Gigi Becali jubilează, după transferul lui Denis Alibec la FCSB: „Ne duce în Liga Campionilor”

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Gigi Becali (65 de ani), patronul de la , a confirmat că (34) este „bomba” pe care anunțase că o va da în această vară pe piața transferurilor.

Digul construit în subteran în Salina Praid a cedat din cauza inundaţiilor! Ce spune Salrom

Ziua Constanta acum 5 ore
Societatea Națională a Sării SA anunță cedarea digului construit în subteranul, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice. ”Aşa cum am informat şi în comunicatele anterioare, pe fondul precipitaţiilor abundente produse în întreaga ţară, la Salina P

Un lider PNL, ironic după decizia CCR: „Ani de zile legea privind declarațiile de avere a fost constituțională și acum nu mai este”

Adevarul acum 35 minute
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a ironizat joi decizia Curții Constituționale a României, potrivit căreia declarațiile de avere și de interese nu mai trebuie să includă bunurile și veniturilor soților și copiilor.

Mesajul lui Friedrich Merz către J. D. Vance: Europa este pregătită să LUPTE, dacă este necesar, pentru valorile sale fundamentale

Gandul acum o ora
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi că Europa este pregătită să lupte, dacă este necesar, pentru valorile sale fundamentale de libertate și democrație, într-o replică la criticile repetate ale Administrației Trump la adresa Uniunii Europ

Vremea

București
acum

21°
joi

14°/25°
vin.

14°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

20°
joi

13°/21°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/24°
Constanta
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/21°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/17°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/18°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°