Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mamaia 2011: un festival cu acuzaţii şi speranţe

Publicat in Romania Libera, luni 29 august 2011 ·

Au fost patru nopţi pline de emoţie pentru concurenţii secţiunilor Creaţie şi Interpretare. O tânără a fost acuzată de plagiat.

Ca la fiecare Festival Mamaia, tinerii şi-au putut demonstra înaltele calităţi vocale. Unii s-au aflat la prima participare, alţii, în schimb, au mai trăit această experienţă cu ani în urmă. Cornelia Goda (33 de ani) din Focşani a urcat pe scena Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia după 16 ani. „M-am aflat printre participanţi şi-n anul 1995, când aveam numai 17 ani. Nu m-am regăsit la acel moment printre finalişti, iar între timp m-am ocupat de alte proiecte, dar şi de trupa mea, Classic Band, cu care cânt de mult timp", a declarat solista. Constănţeanca Iolanda Ulmeţeanu s-a aflat pe lista finaliştilor.

Adolescenta de numai 17 ani spune că a început să cânte de la vârsta de 12 ani şi de atunci muzica s-a aflat mereu pe primul loc. Cu toate că îşi doreşte o carieră ca procuror, ea vrea să se lanseze şi-n lumea muzicală. În general, nu au existat probleme, cu excepţia faptului că una dintre concurente a fost eliminată din competiţie, ea fiind acuzată de plagiat. De precizat că Bernice Andra Chitiul (17 ani) mai fusese în urmă cu câteva zile protagonista unui alt scandal, ea refuzând să urce pe scenă îmbrăcată cum i-au recomandat organizatorii.

Pentru că s-a stabilit că piesa „Vei mai fi" a mai fi fost editată în urmă cu câţiva ani de Marina Florea, fata a fost scoasă din competiţie. „Nu am ştiut până acum că a mai existat o versiune a melodiei cântată în public. Când mi-am ales piesa, i-am şi spus compozitorului că mi se potriveşte", a declarat Bernice. Ca şi în anii trecuţi, ocupanţii locului I la ambele secţiuni au luat 1.500 euro, locul II - 1.000 euro, locul III - 500 ­euro. Trofeul Mamaia 2011 a fost decernat de Consiliul Judeţean Constanţa.

Trofeul Mamaia 2011 a fost câştigat de piesa „Ciao amore,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, victorie entuziasmantă în primul meci de la Euro 2024 (foto)

Press Alert acum 29 minute
< figure id="attachment_528119" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Cornel Biholari Naționala de fotbal a României a început excelent Campionatul European din Germania și s-a impus cu scorul de 3-0 în fața Ucrainei, în primul

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum o ora
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum o ora
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 5 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 6 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 8 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°