Poate şi în urma unor critici intense legate de necesitatea implicării mai active a Direcţiei de Dezvoltare a Primăriei în realizarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă, conducerea municipalităţii timişene pare decisă să coopereze mai bine cu reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru a promova proiectele importante pentru oraş.
“Dezgheţare” a finanţărilor, după ani de aşteptare
Vizita la Timişoara a ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, realizată la sfârşitul săptămânii trecute a lăsat să se înţeleagă că Primăria Timişoara doreşte o mai bună colaborare cu Guvernul, pe linia proiectelor cu finanţare nerambursabilă.
În acest sens primarul Timişoarei a precizat că i-a dat ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului o listă cu zece proiecte “care sunt depuse, unele de luni de zile, cu rugămintea ca să fie urgentate, pentru că timpul trece şi iarăşi ne trezim în situaţia că vine iarna şi se duce anul şi nu mai putem face nimic.”
Aceste proiecte, a precizat Gheorghe Ciuhandu, au documentaţiile depuse, au trecut de faza de evaluare la nivelul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest şi acum sunt la minister. “Elena Udrea m-a asigurat că se vor strădui ca în termen cât mai scurt să le dea undă verde. Tot ce se va iscăli anul acesta normal se va demara la anul”, a spus primarul Timişoarei.
Printre aceste zece proiecte considerate prioritare pentru Timişoara se numără şi cel al celebrului bazin olimpic, care presupune o investiţie de 15 milioane de euro.
În această privinţă, Elena Udrea a menţionat faptul că proiectul ar putea demara rapid în eventualitatea unei finanţări ca şi cotă-parte a Primăriei. “Avem în schimb o rugăminte domnule primar, dacă ne ajutaţi cu o cofinanţare. Noi am modificat o reglementare şi am stabilit că reprezentanţii primăriilor ar