Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul de Externe al Republicii Turcia, în vizită la Medgidia şi Constanţa

Publicat in Adevarul, luni 29 august 2011 ·

Miercuri, 31 august, în a doua zi de Ramazan Bayram, Ministrul de Externe al Republicii Turcia, Ahmet Davutoğlu, se va afla în vizită în România. În aceeaşi zi, demnitarul turc se întâlneşte şi cu preşedintele României, Traian Băsescu.

Prima oprire a oficialului turc va fi la Medgidia, acolo unde va vizita Colegiul Naţional „Kemal Atatürk”, va avea o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei locale, va depune o coroană de flori la bustul lui Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne, din Parcul de la Primărie, şi se va opri preţ de aproximativ jumătate de oră la sediul filialei locale a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România.

La Constanţa, oficialul turc va poposi la Geamia Hunkiar, unde va avea şi o întâlnire cu reprezentanţii presei, dar şi la Prefectură.

La ora 15,00, oficialul turc are programată, la Bucureşti, o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu.

„Vizita ministrului de externe al Republicii Turcia s-a scurtat foarte mult, oficialul turc trebuind să ajungă în dimineaţa zilei de 1 septembrie în Franţa, unde va avea loc o conferinţă în legătură cu situaţia din Libia”, a declarat preşedintele UDTR, Osman Fedbi, referindu-se la modificarea programului iniţial al ministrului Ahmet Davutoğlu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 2 ore
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Călin Georgescu, i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis: Pleacă acum de la Cotroceni!

NapocaNews acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent clasat pe primul loc în primul tur la alegerile prezidențiale – anulate ulterior de CCR – i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis, pe care l-a invitat să plece de la Cotroceni. Din punctul său de vedere, după

Vremea duminică, 22 decembrie. Unde sunt așteptate ninsori

Adevarul acum o ora
În prima parte a zilei de duminică, vor cădea ninsori sau lapoviță în Dobrogea, dar este posibil să fulguiască puțin și în Muntenia și Transilvania. Mai târziu, soarele își va face apariția în majoritatea zonelor țării.

22 Decembrie, Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii

Ziua Constanta acum o ora
Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii este marcată în fiecare an la data de 22 decembrie. Prin Legea nr. 273 din 7 decembrie 2011 pentru modificarea Legii nr. 258/2002 privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Libertăţii României, ziu

Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii.

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Acestea se vor desfăşura duminică, la Palatul Cotroceni. PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţional

Conducerea PSD se reuneşte duminică, înainte de consultările cu preşedintele

Mediafax acum 2 ore
Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte duminică, de la ora 10.00, în format fizic şi on-line, la sediul central al partidului. Reuniunea va avea loc cu două două ore înainte ca reprezentanţii formaţiunii să participe la

Klaus Iohannis va avea consultări cu partidele parlamentare duminică, pentru desemnarea prim-ministrului

Ziua Constanta acum o ora
Președintele Klaus Iohannis va organiza duminică, 22 decembrie 2024, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, 22 decembrie 2024, la Palatul Cot

Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită

Mediafax acum 8 ore
Ucraineanul Usyk, în vârstă de 37 de ani, care a intrat în luptă ca favorit, şi-a păstrat titlurile WBO, WBC şi WBA la categoria grea cu victoria sa din Kingdom Arena din Riad. Luptătorul britanic Fury, în vârstă de 36 de ani, spera să se răzbune

Mark Burnett, creatorul producătorul reality show-ului „The Apprentice”, numit de Trump drept emisar în Regatul Unit

News.ro acum 4 ore
Donald Trump a anunţat, sâmbătă, numirea ca emisar al său în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului „The Apprentice”, care l-a făcut foarte celebru pe miliardarul american înainte de intrarea sa în politică în 2

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°