Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start perfect de sezon pe teren propriu pentru brăileni

Publicat in Vocea Brailei, luni 29 august 2011 ·

* în urma acestui succes, CF Brăila a urcat pe locul al 4-lea

Formaţia brăileană a avut un start excelent de sezon pe teren propriu în acest campionat, victorie cu 4-0 în disputa cu FC Snagov.

Elevii lui Viorel Ion au realizat scorul etapei la capătul unui meci pe care l-au controlat cu autoritate.

CF Brăila a obţinut primul corner în minutul 3, dar Pălimaru nu a avut tirul reglat. A urmat o replică a oaspeţilor şi o reluare, cu capul, a lui Filip, dar mingea a trecut peste transversală, după care brăilenii au irosit o imensă ocazie de a deschide scorul prin Pălimaru care nu s-a descurcat în situaţie de unu la unu cu portarul Baruch.

Jucătorii lui "Vioară" au continuat să atace şi, firesc, deschiderea scorului nu a întârziat să se producă.

Pungă (min. 20) a centrat din corner şi Călin a trimis mingea, cu capul, în vinclul porţii oaspeţilor. Trei minute mai târziu putea fi 2-0, însă mingea şutată violent de Pălimaru de la 35 de metri a zguduit transversala porţii lui Baruch.

În minutul 30 s-a produs o fază identică cu aceea de la deschiderea scorului, cu Pungă la seviciu şi cu Gabriel Bosoi pe post de realizator. Era 2-0 şi începea să se contureze prima victorie a echipei CF Brăila în campionat.

Pe finalul reprizei, ambele combatante au trecut câte o dată pe lângă gol. Borbely (min. 34) nu a speculat o gafă a portarului advers, iar

cu trei minute înainte de finalul primei reprize Viorel Dinu a ratat de la 2-3 metri şansa de a o reduce în joc pe FC Snagov.

Schimbări inspirate şi alte două goluri în contul gazdelor

La câteva minute de la reluare Viorel Ion a făcut două mutări inspirate şi CF Brăila a redevenit echipa care să dicteze ritmul partidei. Ocaziile au început să se succeedă şi, în minutul 74, scorul a devenit 3-0 pentru gazde, după o minge trimisă în vinclu de Otvos de la 30

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 48 minute
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum o ora
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum 2 ore
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Superliga: Sepsi OSK – Oţelul Galaţi 2-0

News.ro acum o ora
Echipa Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a 23-a din Superligă. La Sf. Gheorghe, gazdele au avut primele două mari ocazii ale meciului, prin Marius Coman, în minutul 22, şi Cosmin Matei, şapte m

Meta testează introducerea reclamelor pe platforma Threads, care a depăşit 300 de milioane de utilizatori activi lunar

News.ro acum 51 minute
Meta Platforms va începe să testeze afişarea reclamelor pe platforma sa de socializare Threads, colaborând cu câteva branduri din SUA şi Japonia, a anunţat compania vineri, în timp ce aplicaţia a ajuns la peste 300 de milioane de utilizatori activi

Burduja, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

Rezultatele Loto de duminică, 26 ianuarie 2025. Vezi dacă ești unul dintre câștigători

Ziua Constanta acum 35 minute
Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 2,26 milioane de euro Report cumulat la Noroc de peste 2,39 milioane de euro Report la Joker la categoria I de peste 1,88 milioane de euro Astăzi, 26 ianuarie 2025, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Jok

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

3°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°