Prima ediţie a Golden Carpathian European Film & Fair s-a încheiat ieri cu un concert Goran Bregovic. Şase filme şi-au disputat Golden Carpathian \"Grand Prix\", în valoare de 5.000 de euro.
De pe urma primei ediţii a festivalului de film, Ploieştiul s-a ales cu un cinema renovat şi "rebranduit" – fostul Patria a devenit "Premiera", purtând numele unui film cu Toma Caragiu. Acesta dispune de două săli, una normală, cu peste 300 de locuri şi o sală-cafenea care poate reda filme în format 3D.
În faţa cinematografului a luat fiinţă o alee inspirată din bulevardul din Los Angeles Walk of Fame, cu trei stele, care le purtau numele actorilor Toma Caragiu, Ştefan Bănică şi Margareta Pogonat, cu un covor roşu deasupra, pentru invitaţii festivalului, în care forma stelelor era decupată, pentru ca acestea să poată fi văzute.
Margareta Pogonat (78 de ani), actriţă din filme precum "Actorul şi sălbaticii", "Crucea de piatră" şi "Pistruiatul" a fost prezentă la inaugurarea cinematografului – şi a festivalului – de joi seară. "Sunt extrem de emoţionată, am jucat pe scena teatrului din Ploieşti şi sunt foarte onorată", a declarat actriţa. La inaugurare au mai participat şi actori, regizori şi producători români de film precum Pavel Bartoş, Vlad Rădescu şi Dan Chişu.
"Comedia anului", la Ploieşti
Acesta din urmă a fost prezent sâmbătă seară şi în Parcul Central, la proiecţia în aer liber a filmului său, "Ursul", alături de doi dintre actori, Şerban Pavlu şi Axel Mustache. "Acest film este o comedie, ceva ce am observat că-şi doreşte mult publicul", a spus Chişu, înaintea proiecţiei.
"Filmul are loc în 1990, atunci când poporul român îşi regăseşte libertatea şi trebuie să-şi dea seama cum o gestionează", a adăugat Chişu în scurtul lui discurs, înainte să "se dea drumul" la film.
În aceste zile de festival, Ploieştiul nu a fost m