Pus faţă în faţă cu criza care muşcă din economie, preşedintele Traian Băsescu cere Guvernului austeritate şi responsabilitate în cheltuirea banilor publici. Miniştrii Cabinetului şi demnitari mai mari sau mai mici din partidul de guvernământ anunţă însă măsuri care uneori se abat de la această direcţie.
Ministrul muncii Sebastian Lăzăroiu a anunţat ieri că numărul beneficiarilor de subvenţie la căldură va creşte, iar plafonul pentru care acestea se vor acorda va fi majorat la două zile după ce ministrul dezvoltării Elena Udrea anunţa că în Guvern se discută despre reducerea TVA pentru alimentaţia din turism la 9% - şi asta după ce partidul de guvernământ a respins, de-a lungul vremii, în Parlament, mai multe iniţiative ale opoziţiei de reducere a Taxei pe Valoare Adăugată la alimentele de bază.
Aflat la cel de-al doilea mandat, Băsescu şi-a asumat încă de anul trecut rolul solului care aduce veştile rele, el fiind cel care a anunţat tăierea cu 25% a veniturilor salariaţilor la stat şi tăierea pensiilor cu 15% (măsură respinsă de Curtea Constituţională). În urmă cu două luni, preşedintele susţinea reducerea subvenţiilor pentru căldură cu următorul argument: "Şi eu primesc subvenţie şi o primeşte şi George Copos şi Dinu Patriciu şi Boc. Copos (...) dacă are un apartament de 200 de metri pătraţi şi îl încălzeşte de la încălzirea centrală primeşte o subvenţie mult mai mare decât un pensionar care stă într-o garsonieră".
În cadrul celui mai important partid de guvernământ, PDL, sunt însă două curente, unul care merge pe austeritate maximă impusă de realitate şi altul care, în perspectiva alegerilor, ar vrea o relaxare.
Înaintea reizbucnirii turbulenţelor pe pieţele financiare internaţionale, la începutul acestei luni, au fost voci în partidul de guvernământ care anunţau o creştere a salariilor bugetarilor încă din octombrie, punct de vedere a