Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, astăzi, că singura soluţie posibilă constituţional pentru comasarea alegerilor este aceea de a aduce alegerile locale către cele parlamentare, arătând că în coaliţie nu s-a discutat propunerea PSD de organizare de alegeri legislative anticipate, relatează Mediafax.
Întrebată înainte de şedinţa BPN al PDL despre comasarea alegerilor, Anastase a precizat că evident este o soluţie de discutat.
"Evident că e o soluţie de discutat pe o modificare legislativă care e necesară, probabil că singura soluţie posibilă constituţional fiind aceea de a aduce localele către parlamentare", a spus Anastase.
În legătură cu propunerea PSD privind aducerea alegerilor parlamentare către locale, Anastase a precizat: "Noi nu am discutat acest subiect. Nu cred că e valabilă decât într-o măsură în care discutăm despre o decizie politică, vorbim de o modificare legislativă".
La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a apreciat că ideea comasării alegerilor este bună şi că ar trebui ca alegerile locale să fie aduse spre cele parlamentare.
"Cred că ideea e bună, trebuie modificată legea electorală, plătim jumătate din costurile alegerilor, menţinem în funcţie aparatul administrativ, central şi local şi motivăm totodată solidaritatea echipelor din toate partidele între nivelul aleşilor locali şi liderii naţionali. Cred că ar trebui ca alegerile locale să fie aduse spre parlamentare", a precizat Baconschi înainte de şedinţa BPN.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Mamaia, după reuniunile BPC şi CNEx, că formaţiunea sa nu va accepta o discuţie despre comasarea alegerilor decât în ideea devansării parlamentarelor, liberalii nefiind de acord cu amânarea localelor.
Şi preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Mamaia, că, dacă PDL doreşte, se pot devansa alege