În faţa oglinzii, Dinamo nu se poate suporta pe sine. La orice privire, intrăm în clişeul filmului horror hollywoodian: muzica de suspans, apăsătoare, anunţă apariţia unei fantome de care nu putem scăpa, suporteri, fotbalişti şi acţionari la un loc. În oglinda care ar trebui, în mod normal, să ne încânte, noi descoperim de-a valma nume şi chipuri pe care nu mai vrem să le vedem aievea: Knattspyrnufélag Reykjavíkur, 17 Nëntori Tirana, NEC Nijmegen, IF Elfsborg. Mai nou, FC Vorskla Poltava. Nici nu le putem rosti. Nici nu le putem privi. Nici nu le putem scrie corect, încurcându-ne în y-uri şi k-uri, în diacritice străine limbii române.
Explicaţiile simple, atât de plăcute suporterilor adverşi, privind diferenţa dintre Dinamo în Europa şi Dinamo în România sunt: „Afară nu aveţi arbitri prietenoşi”; „Butoanele lui Borcea”; „Banii conducerii” etc. Toate ridicole, uşor demontabile. Arbitrii, se poate vedea statistic, n-au protejat Dinamo în ultimii ani, dimpotrivă. Butoanele lui Borcea, câte au existat, s-au blocat de-o vreme, căci, apăsându-le din Miami, ai mai degrabă şansa să lansezi o bombă nucleară-n timp către defuncta U.R.S.S. decât să coordonezi Liga lui Mitică. Iar banii... aproape că nu mai are rost să vorbim. Banii lui Dinamo, banii şi Dinamo. Te-apucă jalea ca suporter dinamovist!
Există însă alte explicaţii, la fel de simple, mult mai nefericite pentru noi, fanii. Spiritul lui Dinamo, cu care ne place să ne mândrim – aceasta e prima şi cea mai importantă dintre ele. Mai exact, pervertirea lui. Dinamo de azi nu intră pe teren cu picioare ferme, pregătită pentru meciuri decisive în Europa. Dinamo de azi cară în spate toate acele nume mai sus redate, iar greutatea lor apasă, făcând picioarele jucătorilor să tremure. Dincolo de metaforă, Dinamo de azi are un uriaş complex european. Echipierii, căci e greu să-i numeşti fotbalişti de vreme ce au u
