Aproximativ 1.400 de medicamente pentru afecţiuni grave precum oncologie, diabet, HIV/SIDA, tuberculoză, transplant, dar şi altele, care sunt integral plătite de către stat, vor avea de la 1 septembrie o nouă modalitate de calcul a preţurilor de decontare, astfel că va fi plătit numai medicamentul cel mai ieftin.
Deşi este o modificare tehnică, astfel că la prima vedere impactul pare unul marginal, schimbarea este extrem de importantă atât în industria de medicamente, cât şi pentru pacienţi.
"În ultimii ani consumul medicamentelor pentru boli cronice a crescut în raport cu fondurile pe care le avem disponibile. Vrem să încurajăm folosirea medicamentelor generice, adică a acelor medicamente cu costuri mai mici, dar cu efecte terapeutice similare cu ale medicamentelor inovative", a spus Ritli Ladislau, noul ministru al sănătăţii. Medicamentele pentru aceste afecţiuni grave incluse în programele naţionale de sănătate consumă anual aproximativ 400 mil. euro, iar metodologia prin care se calculează preţurile de decontare nu a fost actualizată anul trecut, aşa cum s-a întâmplat cu produsele compensate în proporţie de 50% şi 90%. Nicolae Lucian Duţă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, instituţia care finanţează sistemul de sănătate, explică faptul că cele mai scumpe medicamente sunt cele oncologice, diabeticele şi medicaţia HIV/SIDA.
Ministerul Sănătăţii a anunţat în aprilie se preciza că bugetul alocal Programului Naţional de Oncologie este de peste 750 mil. lei (178 mil. euro).
Medicamentele pentru aceste categorii de afecţiuni sunt grupate într-o listă numită C2, şi vor fi decontate de la 1 septembrie după o metodologie care presupune raportarea la cel mai ieftin medicament dintr-o clasă (medicament generic - cel care intră în producţie în momentul în care expiră patentul unui produs original). Astfel, potrivit noii legislaţii