Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roşia Montană: "Ca să te opui unui lobby atât de puternic, trebuie să ai curaj”

Publicat in rfi, luni 29 august 2011 ·

Deputatul PNL, Lucia Varga, fost secretar de stat în Ministerul Mediului explică într-un interviu la RFI motivele pentru care proiectul Roşia Montană nu ar trebui făcut. “Avem de-a face cu un lobby foarte puternic din partea celor de la Roşia Montană... un lobby care a ajuns până la preşedinte iar pentru a te opune e nevoie de curaj, explică parlamentarul român.

Agitaţie luni la Roşia Montană. Simpatizanţi şi opozanţi ai controversatului proiect minier au fost despărţiţi de jandarmi pe fondul vizitei preşedintelui Băsescu în zonă.

Şeful statului a stat de vorbă cu autorităţile locale, cu ambele tabere, dar poziţia a tranşat-o de la bun început. “Sunt susţinător al proiectului de mult timp, contractul trebuie renegociat şi nu voi face lobby proiectului mai intens decât până acum”.

Preşedintele a mai declarat că proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană a stat îngropat din 1997 din cauza laşităţii politicienilor, care "nu au vrut să-şi bată capul".

Deputatul PNL, Lucia Varga, fost secretar de stat în ministerul mediului, spune însă la RFI că „avem de-a face cu un lobby foarte puternic din partea celor de la Roşia Montană. Gândiţi-vă: un lobby care a ajuns până la nivelul domnului preşedinte.

Cred că oamenii politici din România trebuie să dea dovadă de curaj. Ca să te opui unui lobby atât de puternic, chiar făcut până la preşedintele României, trebuie să ai un anumit curaj”. Deputatul PNL, Lucia Varga, fost secretar de stat în Ministerul Mediului

Deputatul PNL, Lucia Varga, fost secretar de stat în Ministerul Mediului explică într-un interviu la RFI motivele pentru care proiectul Roşia Montană nu ar trebui făcut. “Avem de-a face cu un lobby foarte puternic din partea celor de la Roşia Montană... un lobby care a ajuns până la preşedinte iar pentru a te opune e nevoie de curaj, explică parlamentarul român.

Ag

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 31 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 2 ore
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°