La Oficiul Stării Civile a Primăriei Sectroului 4 au fost înregistraţi, numai în lunile de vară ale acestui an (iunie, iulie şi august) 1.090 de nou-născuţi, dintre care 400 de fetiţe şi 690 de băieţei. Printre micuţi au fost şi trei perechi de gemeni La Oficiul Stării Civile a Primăriei Sectroului 4 au fost înregistraţi, numai în lunile de vară ale acestui an (iunie, iulie şi august) 1.090 de nou-născuţi, dintre care 400 de fetiţe şi 690 de băieţei. Printre micuţi au fost şi trei perechi de gemeni
Luna de mijloc a verii, iulie, a fost cea în care au fost declaraţi 609 copii, urmată într-un clasament inedit de luna august (309 nou-născuţi) şi de luna iunie (92 de bebeluşi). Pe lângă numele tradiţionale, pur româneşti, părinţii au ales pentru odraslele lor şi prenume mai la modă, cu accente occidentale, cum ar fi Eveline, Partricia, Vicenzo, Roberto sau Mario.
Pentru înregistrarea micuţilor la Oficiul de Stare Civilă Sector 4, părinţii trebuie să depună la dosar următoarele documente: certificatul de căsătorie, certificatul de naştere al părinţilor, certificatul medical constatator al naşterii.