Cum să rămîi nemuritor. Să joci la aceeaşi echipă 20 de ani. Numai la ea, iubind-o doar pe ea
Americanul Thomas Di Benedetto ştie cîte ceva despre fotbal. Thomas, partea yankee din el, mai puţine, Di Benedetto, fibra italiană, mai multe. Di Benedetto succede familiei Sensi la patronatul Romei. Vorbim despre echipa de fotbal, nu despre Cetatea Eternă, deşi pînă la un punct lucrurile se confundă. Noul şef al clubului giallorosso s-a poziţionat de partea antrenorului Luis Enrique în conflictul cu Totti. “Îl admir pe Francesco Totti, e un jucător mare şi foarte important pentru proiectul nostru, dar…”, evident un dar de la americani, “…antrenorul este cel care decide cine şi cînd joacă, iar eu îl susţin sută la sută”.
Dacă eşti în conflict cu Totti eşti în război şi cu suporterii. Şi cu presa, dar mai ales cu suporterii. Cu suporterii, cu Lupoaica şi cu Romulus şi cu Remus, probabil şi cu Capela Sixtină. Sigur cu Colosseumul. Atunci cînd îndrăzneşti să-l schimbi sau să îl ţii rezervă pe el, pe Totti, toate ţi se vor întoarce împotrivă. Mesajul fanilor este definitiv, sunînd ca o sentinţă a Gărzilor Pretoriene. “Marea eroare a lui, nu ştie ce înseamnă spiritul Romei. L-a atins pe cel de neatins”. Radicali pînă la fanatism, romanii din tribună nu vor să ştie că ruda lor cu cash de peste Ocean crede că le-a adus pe banca tehnică un nou Guardiola. Pe ei îi interesează mai puţin dacă AS Roma va juca tiki-taka în loc de catenaccio. Ei îl vor în teren pe Totti. Omul care a venit şi a rămas pe Olimpico din 1992.
Neîntrerupt. Deschideţi orice statistică, orice enciclopedie de pe net, din orice carte şi veţi descoperi ceva tulburător de simplu. La rubrica “Years” scrie 1992. An urmat de o cratimă. Semnul infinitului palpabil. Rubrica cealaltă înregistrează numele echipei. AS Roma. Atît. O viaţă cuprinsă între un număr şi un nume de echipă. Stau acolo sute de me
