O solicitare de declarare a decesului în cazul Elodiei Ghinescu, dispărută în 29 august 2007, va fi depusă, mâine, la Judecătoria Braşov de către avocatul familiei, relatează Mediafax.
Avocatul familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, a declarat că intenţionează să depună solicitarea la Judecătoria Braşov, în vederea eliberării unui certificat de deces pe numele Elodiei, pe baza căruia dosarul de omor, în care principalul suspect este soţul avocatei, poliţistul Cristian Cioacă, să fie trimis în instanţă.
"Având acest certificat de deces, dosarul de omor poate fi trimis în instanţă. În opinia mea, se poate trimite în instanţă acest dosar şi în lipsa cadavrului, pentru că sunt probe directe la dosar care îl încriminează pe Cioacă. Şi oriunde în Europa şi în lume se poate trimite în judecată criminalul şi în lipsa cadavrului, altfel s-ar crea un precedent şi poate oricine să comită o crimă, să scape de cadavru şi apoi să fie liber", a spus avocatul.
Printre probele directe de la dosar enumerate de avocat sunt obiectele găsite într-o râpă dintre localităţile Râşnov şi Poiana Braşov, precum şi uniforma de poliţist a lui Cioacă pe care erau urme de sânge ale soţiei sale. De asemenea, s-au găsit urme de sânge ale Elodiei şi pe nişte mănuşi chirurgicale, în locuinţa comună a acestora din Braşov, în portbagajul maşinii lui Cioacă sau pe schimbătorul de viteze, unde s-au găsit şi urme de sânge ale poliţistului.
Avocatul Crina Marinela Radu a spus că, în prezent, nu se discută despre moştenirea bunurilor Elodiei Ghinescu, ci despre dosarul de omor.
"Nu discutăm de moştenire la acest moment. Dar dacă Cioacă va cere moştenire, noi vom ataca această cerere, pe motiv că Cioacă este nedemn. Pe mine mă interesează ca acest dosar de omor să ajungă în instanţă", a afirmat avocata familiei Ghinescu.
Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă, din Braş