Le Point, Paris: Pentru faimosul filozof francez Bernard-Henry Lévy, favorabil angajamentului lui Nicolas Sarkozy împotriva Libiei, Occidentul nu ar trebui să se lase impresionat de către dictatori căci, precum Muammar Gaddafi, ei sunt numai "tigri de hârtie".
Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi. Ce am putut auzi!
Războiul se împotmolea.
Insurgenţii erau dezorganizaţi, indisciplinaţi, neîndemânatici. CNT era divizat, sfâşiat în facţiuni rivale, împărţit în triburi. Triburile fidele lui Gaddafi vor opune de altfel în fortăreţele lor din Tripolitania o rezistenţă feroce şi îndelungată. Iar Nicolas Sarkozy se angajase într-o aventură incertă, prost gândită şi de care prietenii lui politici nu căutau decât să-l salveze.
Adevărul este că se opuneau aici, încă o dată, acele două mari partide, la fel de bătrâne ca politica, şi anume: pe de o parte, veşnica familie, nu atât a duşmanilor poporului, sau a prietenilor despoţilor, cât a celor tetanizaţi de Putere, vrăjiţi de Tiranie – familia veşnică, da, a celor care nici nu-şi pot imagina, nici măcar imagina, că rânduiala dictaturilor este tranzitorie, efemeră ca orice rânduială umană, sau poate chiar mai mult decât oricare alta; şi pe de cealaltă parte, marele partid al celor cărora această stranie pasiune, această paralizare a sufletului de către Gorgonă sau de monstrul rece, nu le-a întunecat judecata, şi care sunt capabili să conceapă, măcar să conceapă, că dictaturile nu se menţin decât prin interesul pe care îl stârnesc, adică prin teama pe care o provoacă în inimile supuşilor, şi prin reverenţa pe care o inspiră restului lumii – şi că, atunci când acest interes piere, atunci când se spulberă precum o vrajă rea sau un miraj, ele se prăbuşesc ca un castel de nisip sau devin tigri de hârtie.
Un pariu natural
Voi dezvălui, la momentul potrivit,
