* este vorba de mai multe case, vile şi terenurile aferente, dar şi un apartament, toate situate în municipiu, plus o casă de locuit şi terenul aferent pe raza comunei Tufeşti * licitaţia se va desfăşura în data de 16 septembrie * ofertele se depun doar pe email
Pe fondul capitulării tot mai multor împrumutaţi brăileni, depăşiţi de nivelul ratelor lunare la creditele contractate în raport cu scăderea salariilor şi a puterii de cumpărare, s-au înmulţit anunţurile unităţilor bancare privind organizarea de licitaţii pentru bunuri aflate în executare silită.
De exemplu, zilele acestea, Corpul Executorilor Bancari - BRD a lansat pentru 16 septembrie nu mai puţin de 4 licitaţii pentru astfel de imobile, însemnând case şi vile plus terenurile aferente, precum şi un apartament, toate situate pe raza municipiului, dar şi a judeţului Brăila.
De exemplu, în municipiu sunt disponibile pentru cei interesaţi un grup de imobile, situate toate pe strada Pictor I. Andreescu, format din teren în suprafaţă de 348 mp şi construcţia edificată pe acesta reprezentând locuinţă din 2 camere hol şi bucătărie şi o a doua construcţie cu regim de înălţime parter plus etaj (la parter se află o terasă, o cameră, bucătărie, hol, baie şi casa scării, iar la etaj are 4 camere, baie, hol, balcon şi pod). Al doilea lot în acelaşi grup este format din teren în suprafaţă de 420 mp şi vila construită pe acesta.
Tot în Brăila, pe strada Plevna de această dată, mai este disponibil un imobil însemnând teren de 220 mp şi locuinţă compusă din 8 camere, bucătărie, baie, 2 debarale şi 3 holuri.
În fine, oferta pentru municipiu mai cuprinde şi un apartament cu 2 camere şi dependinţe cu suprafaţă utila de 47,32 mp (parchet, gresie, faianţă, termopan, centrală termică şi aer condiţionat), situat pe Calea Galaţi, la blocul F.
În ce priveşte oferta pentru judeţ,