Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Găzarii au câştigat derbiul Olteniei

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 august 2011 ·

A marcat: Şaim ‘12.

CSM Vâlcea: Iorga – Eremia (‘50, Dalu), Kalai (‘76, Ene), Plecanciuc, Vâtăjelu – Roşca (‘67, Dandea), Fl. Pârvu - Oct. Vasile, Itu, Pribac – Vlătuţi. Antrenor: Laurenţiu Tudor.

Gaz Metan: Şteţca - Vigariu, Vârtic, Bălău, Cosic – Neacşa (‘78, Mirescu), Olah, Mitic, Şaim – Boroiban (‘74, Trifu), Biţiş (‘89, P. Irimescu). Antrenor: Cosmin Bodea.

Au arbitrat: I. Iugulescu - I. Ciocănea, J. Peter.

Debut în forţă pentru Gaz Metan Severin. După victoria cu 2-0 de pe teren propriu cu Arieşul Turda, Alin Vigariu şi compania au bifat un succes important şi în Zăvoi, câştigând cu 1-0 în faţa celor de la CSM Vâlcea. Singurul gol al meciului a fost marcat de Şaim în minutul 12, când a fost găsit excelent de Bitiş şi l-a executat pe portarul Iorga cu un şut din marginea careului mare. Gazdele au avut o singură ocazie mare, în minutul 87, când Ene a trimis în transversală din lovitură liberă, iar Plecanciuc a reluat cu capul pe lângă. „Planul a fost să jucăm bine şi să învingem. Sunt fericit pentru acest succes. Din punctul meu de vedere, ţinând cont şi de ce serie dificilă avem, nu ne gândim la promovare, plus că avem opt jucători noi. Chiar dacă am adus jucători foarte buni pentru nivelul Ligii a II-a, important este să jucăm cât mai bine şi să obţinem puncte, campionatul este lung. Am pregătit meciul în ideea să nu luăm gol şi am închis foarte bine jocul. Îmi felicit echipa, jucătorii au înţeles ce le-am cerut. Rezultatul putea fi altul dacă CSM marca, dar sunt bucuros că am câştigat“, a afirmat tehnicianul Cosmin Bodea. Cu acest succes, Gaz Metan Severin are maximum de puncte după două etape şi se află pe locul trei în clasamentul seriei a doua, iar în etapa viitoare va primi vizita formaţiei FC Bihor Oradea.

A marcat: Şaim ‘12.

CSM Vâlcea: Iorga – Eremia (‘50, Dalu), Kalai (‘76, Ene), Plecanciuc,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu

Mediafax acum 31 minute
Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu din judeţul Vâlcea. Incidentul a avut loc joi. Cei cinci confecţionau dispozitive de aprindere pirotehnică cu exploziv real.

BREAKING | Elena Udrea rămâne în închisoare

Wall-Street.ro acum 51 minute
Magistrații au decis respingerea cererii de eliberare a Elenei Udrea din închisoare, ea ispășind o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Știre în actualizare Înalta Curte de Casație și Justiție era așteptată să se pronunțe astăzi cu privire la revizuirea

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 45 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 3 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 2 ore
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°