Doi bărbaţi s-au luat la bătaie într-un bar din Cernavodă. Conflictul s-a petrecut sâmbătă după-amiaza, poliţiştii fiind chemaţi la faţa locului prin sistemul 112. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, Ion Brancom, de 34 de ani, şi Adrian Bucurenciu, de 37 de ani, ambii din Cernavodă, s-au agresat fizic reciproc, după care au părăsit localul.
Pe parcursul investigaţiilor, poliţiştii au primit o altă sesizare prin intermediul SNUAU 112, în jurul orei 18.50, cu privire la faptul că la domiciliul lui Adrian Bucurenciu s-au deplasat mai multe persoane cu intenţia de a-l agresa. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului i-au identificat pe Ion Brancom, Marin Săndulescu, de 38 de ani, şi Vasile Săndulescu, de 36 ani, din Cernavodă, care provocau scandal în faţa blocului. În momentul în care cei doi fraţi care îl însoţeau pe Ion Brancom s-au întâlnit cu Adrian Bucurenciu, pe casa scării, au realizat că sunt rude şi nu a mai avut loc niciun conflict. Cercetările sunt continuate de poliţişti, faţă de cele patru persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice".
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie într-un bar din Cernavodă. Conflictul s-a petrecut sâmbătă după-amiaza, poliţiştii fiind chemaţi la faţa locului prin sistemul 112. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, Ion Brancom, de 34 de ani, şi Adrian Bucurenciu, de 37 de ani, ambii din Cernavodă, s-au agresat fizic reciproc, după care au părăsit localul.
Pe parcursul investigaţiilor, poliţiştii au primit o altă sesizare prin intermediul SNUAU 112, în jurul orei 18.50, cu privire la faptul că la domiciliul lui Adrian Bucurenciu s-au deplasat mai multe persoane cu intenţia de a-l agresa. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului i-au i