Liga I nu este singurul campionat în care patronii dau buzna la vestiare pentru a le indica antrenorilor schimbările sau pentru a-i urechea pe jucători. În fotbalul din liniștita Elveție au loc fapte și întâmplări neverosimile.
După meciul Neuchatel Xamax - Lausanne Sports, scor 2-2, joc disputat sâmbătă seară în campionatul de fotbal din Elveția, în vestiarul gazdelor au avut loc scene care cu greu pot fi imaginate chiar și în „jungla” din Liga I.
Cecenul Bulat Chagaev, acționarul majoritar al celor de la Neuchatel, a dat buzna în vestiarul echipei sale cu scopul de a „pune lucrurile în ordine”, după cum s-a exprimat un oficial al clubului.
Chagaev nu s-a dus singur, ci însoțit de câteva gărzi de corp înarmate, stârnind teroare printre cei prezenți! Jucătorii și antrenorii au fost aliniați și puși să promită că vor scoate căruța din șanț!
Acum câteva zile, antrenorul Joaquin Caparros, tehnician trecut prin fotbalul mare în Spania (le-a pregătit, printre altele, pe Villarreal, Sevilla, Deportivo La Coruna și pe Athletic Bilbao), și-a exprimat public stupefacția față de ingerințele patronului!
După 7 etape, Neuchatel este penultima în clasament (prima ligă are doar 10 echipe), cu 6 puncte, iar Lausanne, adversara de sâmbătă, este ultima, cu 4 puncte.
În Elveția, ultima clasată retrogradează la finalul stagiunii, iar cea de pe penultima poziție dă baraj pentru supraviețuire.