Sibiu, 30 august 2011. Spectacolul „Noche Bach“, în coregrafia lui Gigi Căciuleanu și interpretarea Baletului Național din Chile va fi prezentat miercuri, 7 septembrie, ora 19:00, pe scena Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu. Evenimentul va avea loc în cadrul Întâlnirilor JTI și al Festivalului „George Enescu“.
CITEŞTE ŞI:
După japonezi a venit rândul coreenilor. Schimb de voluntari între Sibiu şi Seoul
Absolvent al Școlii Naționale Superioare de Coregrafie din București, Gigi Căciuleanu și-a șlefuit talentul la Școala de Balet a Teatrului Balșoi din Moscova, iar în 1973 s-a mutat la Paris. Întreaga sa existență ca artist a stat sub semnul a două adevărate stele ale secolului XX, după cum declară acesta: Miriam Răducanu și Pina Bausch.
Spectacolul prezentat la Sibiu pune în practică preocupările personale ale coregrafului român atât în domeniul tehnicii, cât și în cel al exprimării prin dans ca o îmbinare a poeziei cu matematica. Prima parte a spectacolului – Conciertos – explorează mecanismele cele mai ascunse ale ființei umane, fiind mai abstractă, asemenea unei partituri muzicale. Partea a doua a spectacolului – Canto – este prezentată ca un cor dansant, mult mai emoțională și teatrală.
Au mai rămas doar câteva zile până la spectacolul de la Sibiu, iar artișii sunt extrem de emoționați. „Sibiu înseamnă, atât pentru întreaga companiei a Baletului Naţional Chilian, cât și pentru mine, o amintire superbă de la participarea noastră la Festivalul Internaţional de Teatru din 2005. Un public minunat, într-un oraș minunat! Nu cred că exagerez spunând că istoria Baletului Naţional Chilian cu Sibiul este, fără doar și poate, o pură istorie de amor.“, a declarat Gigi Căciuleanu.
„Cu siguranţă că acest eveniment este unul dintre cele mai aşteptate spectacole de dans din acest an de la Sibiu, iar noi suntem m