Directorul sportiv al FC Braşov, Marcel Popescu, consideră că ancheta în care este implicat fiul său alături de alte 24 de persoane suspectate de infracţiuni informatice, care au adus prejudicii de peste 300.000 de euro, reprezintă o exagerare, iar prejudiciile cauzate sunt "nişte găinării", potrivit Mediafax.
Fiul lui Marcel Popescu, Adrian Popescu, zis "Schilaci", a fost dus, marţi, la audieri, la sediul DIICOT Craiova, fiind una dintre cele 25 de persoane suspectate de o fraudă de 300.000 de euro prin skimming, infracţiuni informatice comise în Franţa, Spania, Italia, Columbia, Republica Dominicană, SUA şi Mexic.
Marcel Popescu a declarat, marţi, pentru corespondentul Mediafax, că fiul său este "doar audiat, nu acuzat", şi că totul este "o exagerare, o ştire
bombă, un teribilism".
"Poate că nu sunt de acord cu multe din acţiunile fiului meu. Dar sunt solidar cu copilul meu până în pânzele albe. Şi acum, dacă ar fi să luăm suma aceea de 300.000 de euro. Ce înseamnă 300.000 de euro împărţit la 20 de inşi sau câţi au fost? Faceţi un calcul. Cam 15.000 euro de persoană. Astea sunt găinării. Dacă asta e o infracţiune... Ce a făcut? A pus o bombă? A creat un dezastru? A răsturnat economia unei ţări? (...) Deocamdată trebuie să
vedem ce a fost", a spus Popescu.
Întrebat dacă ştia despre afacerile fiului său, Marcel Popescu a spus că niciun părinte nu ştie tot ce face copilul lui.
"Dumneavoastră chiar credeţi că un copil îi spune părintelui său tot ce face? Nu poţi să spui că ştii tot ce face un membru al familiei tale decât dacă eşti cu el şi vezi ce face sua dacă îţi spune el", a mai spus directorul de la FC Braşov.
Procurorii DIICOT Craiova, împreună cu poliţişti de la Crimă Organizată şi mascaţi au făcuţ, marţi, 35 de percheziţii domiciliare în Craiova (20), Bucureşti (cinci), Galaţi (patru), Constanţa-Mangalia (trei), Săce