Vertiginosul progres economic din China, India şi Brazilia şi evoluţia ascendentă a economiilor din state precum Turcia, Indonezia şi Africa de Sud au reconfigurat distribuţia centrelor de putere în lume şi au destabilizat aranjamentele geopolitice existente. În trecut, puterile ascendente au fost frecvent revizioniste, au refuzat integrarea în structurile existente, au manifestat adversitate faţă de statu quo, au precipitat crize şi au preferat să adopte politici destabilizante. Deoarece puterile „stabilite“ au rezistat, rivalitatea cu puterile emergente a dus frecvent la confruntări armate distrugătoare. De obicei, puterile ascendente au pretins vehement să li se acorde recunoaştere şi prestigiu în raport cu noul lor statut, să li se asigure reprezentanţa în toate grupările de state influente şi să li se confere un rol important în toate deciziile care influenţează securitatea globală.

Încercând să prevină scenariile precedente, Statele Unite, erijându-se în hegemon benign, au încurajat puterile ascendente actuale să participe responsabil la instituţiile internaţionale existente, să-şi promoveze revendicările în cadrul acestor instituţii şi să menţină relaţii detensionate cu restul omenirii. Cu intenţia de a asigura stabilitate, securitate şi prosperitate la nivel global, occidentalii au oferit parteneriate principalelor puteri emergente. Dar interesele, priorităţile şi perspectivele noilor „parteneri“ sunt frecvent divergente, competitive şi, în cele din urmă, incompatibile.

Guvernanţii americani au încurajat China să renunţe la agresivitate, să accepte standardele de comportament existente şi să devină un partener important şi responsabil în menţinerea ordinii mondiale. China a refuzat să preseze Coreea de Nord să renunţe la armele atomice şi să-i condamne aventurismul militar împotriva Coreei de Sud. State semicapitaliste, ca Rusia şi China, şi-au