Atât de nefericiţi ca acum, nu s-au declarat românii niciodată. Să-i despartă doar trei procente de somalezi, libieni şi alţi bătuţi de natură, războaie civile şi dictatori, pe ei, care sunt cetăţeni europeni, au libertate, stat de drept, proprietăţi personale şi, cel puţin o dată pe an, se pot da cu telegondola ori odihni pe câmpul cu flori este strigător la cer. Şi, de parcă asta nu ar fi de-ajuns, mai au şi un premier trist, pe care - aşa cum declara într-un interviu - grija pentru finanţele ţării îl ţine departe de starea generală de bine.

Cum se face, totuşi, că 86 la sută dintre români, potrivit sondajului Gallup, sunt nefericiţi? Cauza menţionată în studiu este lipsa banilor. Aceasta ar însemna că un procent covârşitor din populaţie se zbate în greutăţi materiale, nu dorme din pricina nesiguranţei financiare sau, mai rău, nu are după ce bea apă. Portretul românului prăpădit, numărându-şi, în cămăruţa mohorâtă, creiţarii vine însă în contradicţie cu alte scene. Acestea îl arată călcându-şi în picioare semenii la uşa hypermarket-urilor, de unde iese cu coşul plin de promoţii de care nici nu are nevoie, sfârâind fripturi la iarbă verde, pe ritm de manele, invadând plajele româneşti şi bulgăreşti, în vacanţe, filosofând, în miezul zilei, la "Cireşica" locală, ori transformând, seară de seară, cele 140 de restaurante şi cluburi din Centrul Vechi al Bucureştilor, în tot atâtea afaceri profitabile. De aici, rezultă că, în general, lipsa banilor nu este atât de acută, încât să arunce întreg poporul în melancolie, iar cauza nefericirii este mai profundă. Ea trebuie căutată în relaţia dintre speranţe şi realitate.

Între aşteptările noastre şi ceea ce obţinem este o mare disproporţie: aspirăm la un salariu îndestulător, dar primim o reducere, visăm la o vilă, dar suntem nevoiţi să ne mulţumim cu un apartament, ne dorim copii instruiţi, dar ei nu sunt în st