Cu un buget de 330 de mii de lei, Toamna Orădeană stă sub semnul crizei pentru al treilea an consecutiv. Dacă până în 2009 trupe și artiști internaționali de renume ca Goran Bregovic au cântat pentru orădeni, acum aceștia trebuie să se mulțumească cu artiști locali, folclor și câteva trupe românești.
Toamna Orădeană este cel mai important și mai așteptat eveniment din oraș. Festivitățile se întind pe parcursul a trei săptămâni și iau startul în 23 septembrie. Cu o tradiție de 20 de ani, Toamna Orădeană a însemnat pentru public ocazia de aplauda , gratuit, trupe îndrăgite de peste graniță. Alphaville (2006), Uriah Heep (2007) și Goran Bregovic (2008), sunt ultimii artiști internaționali care au poposit în urbea de pe Criș. De trei ani însă, organizatorii se străduiesc să facă show cu bani puțini. „Avem într-adevăr buget de criză, adică banii alocați sunt mai puțini decât în 2008, spre exemplu", spune organizatorul evenimentului Flavius Bunoiu. Astfel, în 2008 primăria a alocat 400.000 de lei pentru Toamna Orădeană, în timp ce în 2011, suma alocată este de 250.000 de lei. „Sume asemănătoare, între 220.000 de lei și 250.000 de lei am avut și în ultimii doi ani. Atunci ne-am lovit și de problema sponsorizărilor, care anul acesta însă, s-a redresat. Sperăm ca până la începerea ediției să mai facem rost de bani. Noi estimăm ca anul acesta să avem un buget total de 330.000 de lei", a mai explicat directorul Casei de Cultură a Municipiului.
Zdob și Zdub salvează show-ul
Primele două săptămâni ale festivalului poartă amprenta artiștilor locali dar și pe cea a folclorului. „În primul weekend vor urca pe scenă artiști locali și amatori. Pentru mulți dintre ei este o șansă să cânte pe o scenă adevărată", susține Bunoiu. Săptămâna continuă cu un concert folk, un concert musisc cafe, două concerte de jazz, și se încheie cu Târgul Pălincarilor și Festivalul