Uniunea Europeană se grăbeşte să-şi marcheze prezenţa în Libia, mai ales în capitala ţării, recent cucerită de rebelii anti-Gaddafi. Un birou umanitar al UE a fost deschis la Tripoli. Socialiştii europeni vor mai mult.
O echipă de experţi ai Uniunii Europene se află la Tripoli şi a deschis în capitala libiană un birou pentru acţiuni umanitare, informează Comisia Europeană. Experţii europeni au ca misiune asigurarea livrării rapide a ajutoarelor ce constau în apă, hrană, medicamente şi materiale sanitare. Aceasta lucrează în strânsă colaborare cu alte organizaţii umanitare prezente în oraş.
Potrivit comisarului european pentru cooperare internaţională, Kristalina Georgieva, Uniunea Europeană a alocat de urgenţă 10 milioane de euro pentru sprijinirea operaţiunilor umanitare.
"Protejarea civililor este preocuparea noastră majoră în acest moment, în care situaţia este volatilă. Implor toate părţile să se abţină de la represalii şi să respecte pe deplin dreptul internaţional umanitar", spune comisarul.
Pe de altă parte, grupul Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European cere Uniunii să -şi intensifice ajutorul umanitar, în special în Tripoli. Grupul solicită Înaltului Reprezentant, Catherine Ashton, să deschidă o Delegaţie a Uniunii Europene în capitala Libiei „cât mai curând posibil" şi să colaboreze cu statele membre astfel încât să elibereze activele guvernului libian, îngheţate în debutul represiunii ordonate de Gaddafi. Socialiştii europeni consideră că această măsură ar ajuta Consiliul libian de tranziţie (TNC) să emită actele de guvernare necesare în această perioadă.
Înaltul Reprezentant Catherine Ashton şi Serviciul European de Acţiuni Externe au stabilit încă din luna mai un birou al UE la Benghazi, fieful rebelior şi locul unde s-a fotmat TNC. „Acum, UE trebuie ca, pe baza efortutilor de până acum