Ajuns între timp un mic „brand“ vital şi frust, tânărul autor măreşte miza, plusând spectaculos în registru conceptual, metafizic şi vizionar. Să fie oare vorba de o ambiţie a autopropulsării – proprie multor juni prematur covârşiţi de laude – dinspre margine direct în centrul elitei poetice? Tot ce se poate. Că noua reţetă a prins o arată comentariile elogioase de până acum, ca şi prezenţa pe coperta a patra a unor poeţi redutabili (Angela Marinescu şi Ioan Es. Pop, modele de vârf ale noilor promoţii), care îl legitimează empatic pe SGB. Prima salută formula „mai vie, mai viscerală şi mai violent㓠a acestui volum „dezinhibat până la virgulă şi punct“, ce adună personaje favorite precum „junkiştii puri ca lacrima, puşi pe o joacă de-a distrugerea vieţii şi a morţii (…), marginalii gata erotizaţi şi drogaţi (…), inteligenţi, iconoclaşti, rataţi“. Celălalt speculează analogic afinitatea lui SGB cu „radicalii liberi“ din chimie. „Plăcerea de a scrie a lui SGB“ e, într-adevăr, „teribilă şi imensă“, conchide Angela Marinescu, în vreme ce Ioan Es. Pop observ㠖 la fel de îndreptăţit - faptul că TORRENT „e o carte numai bună de povestit“.

Din păcate, autodistrugerii erotico-narcotice a eroilor din TORRENT îi corespunde autodistrugerea literară a unui autor care promitea, deşi nici talentul, nici energia discursivă nu lipsesc. Proiectându-şi personajele de superproducţie hardcore pe ecranul oniric al propriei minţi, într-un spaţiu psihic de excepţie („cel mai cel“), numit, cum altfel? chiar SGB, naratorul încearcă să imprime ştaif cultural primitivismului din Chipurile, ceea ce nu-i, în principiu, deloc rău. Asistăm, pe de o parte, la amplificarea „sintetic㓠a sexualităţii prin superdrogul Torrent, producător de orgasme nelimitate şi climaxuri poetice pe măsură. Pe de altă parte, discursul e împănat cu formule desprinse din poeţi „nocturni“ faimoşi, de la Rimbaud