Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru a produs o uriașă și plăcută surpriză la US Open, eliminând-o aseară, în primul tur, pe Petra Kvitova, favorita numărul 5 a întrecerii. Și a făcut-o net, în minimum de seturi. Sursa: REUTERS
Alexandra Dulgheru (22 de ani) a dispus aseară de cehoaica Petra Kvitova (21 de ani), campioana „en-titre” de la Wimbledon, producând cea mai mare surpriză de până acum de la US Open.
„Piti” s-a impus cu scorul de 7-6 (3), 6-3. Surpriza este cu atât mai mare cu cât românca preferă zgura, în vreme ce adversara se simte mai bine pe suprafețele rapide.
Cifrele indică o evoluție superioară a Alexandrei. Chiar dacă a făcut mai multe duble greșeli (6 față de 3) și a reușit mai puțini ași (2 față de 4), românca a jucat mai bine punctele importante, convertind 5 din cele 9 mingi de break pe care le-a avut. În schimb, Kvitova a produs doar patru break-uri, având nu mai puțin decât 13 șanse.
Cehoaica a riscat mai mult (20 de lovituri câștigătoare, față de cele 10 ale Alexandrei), dar a și gafat mai mult (52 de greșeli neforțate, comparativ cu cele 23 ale sportivei noastre).
De asemenea, primul serviciu a mers bine pentru Dulgheru (66 la sută), în vreme ce la Kvitova a dat mai multe rateuri (49 la sută).
Și Monica Niculescu (23 de ani) merge în turul doi, după un succes lejer și scontat în fața Patriciei Mayr-Achleitner (Austria), scor 6-3, 6-3.
În turul secund, Dulgheru o va înfrunta chiar pe Niculescu!
Alte trei românce vor intra azi în concurs: Irina Begu, Simona Halep și Sorana Cîrstea. Fetele au fost lăudate inclusiv de marele Ilie Nastase.
Succes formidabil pentru Alexandra Dulgeru
Cehoaica Petra Kvitova, deţinătoarea titlului de la Wimbledon, nu a reuşit să se impună în faţa Alexandrei Dulgheru
FOTO: REUTERS