"Domn'le", sporovăieşte şoferiţa de taxi "tare de treabă sunt turiştii străini! Le salută până şi pe femeile de serviciu de la hotel! Avem engleji, suedezi". Aşa îmi povestea acum câteva zile femeia din taxiul care m-a dus la hotelul din Mamaia Nord. De fapt, la vila din Mamaia Nord. Mă rog… un fel de casă plină de păianjeni şi ţânţari, unde am petrecut o săptămână la mare!

Un sejur la Mamaia Nord (undeva la intrarea în Năvodari) e un fel de călătorie în timp. Drumul de la ieşirea din eleganta staţiune Mamaia până la complexul de vile şi campinguri, unde am avut proasta inspiraţie să mă cazez arată al naibii de ciudat: fără trotuare, fără iluminat public, iar tufele de pe margini au crescut atât de mult, încât practic maşinile merg cumva pe sub ele!

Mi-am zis de la bun început: "O.K., deci va fi un sejur ca pe vremuri". Şi ca pe vremuri a fost! Recepţionera ne explică zâmbind că nu are o cameră dublă şi una triplă, aşa cum rezervasem cu mult timp înainte. În schimb, ne-a oferit trei camere duble, până se eliberează tripla!

"Urmaţi-mă!", zice tânăra cu un zâmbet bizar. După care ne conduce spre vila unde urma să ne cazăm. "Hmm, n-arată rău pe exterior!", îmi zic în gând. "Pe unde intrăm cu bagajele?", întreb politicos. Recepţionera îmi arată cu degetul spre cer: o scară metalică, îngustă cât să încapă un om şi-un bagaj de mână, înaltă cât un copac şi întortocheată rău de tot…

Înghit în sec, îmi fac curaj şi încep să urc treptele. În vârful picioarelor, evident, pentru că pe ele nu încape toată talpa! După ce mă dezechilibrez de câteva ori, ajung într-un final la etajul unde am camera. Camera 6. N-am s-o uit niciodată! Ca să intru în cameră mai trebuie să urc vreo şase trepte instabile. După care trebuie să fac o plecăciune ca la intrarea în Biserica Naşterii Domnului din Bethleem. Nu de alta, dar la intrare, pe perete e un fel de nişă a c