Ministerul Sănătăţii a modificat metodologia de calcul a preţurilor de decontare pentru medicamentele care se acordă, gratuit, bolnavilor cronici
Pentru că e criză, bolnavii cronici din programele naţionale de sănătate vor trebui să strângă şi ei serios cureaua dacă vine vorba de pastile. Ministerul Sănătăţii vrea să-I obişnuiască pe bolnavii cronici să folosească medicamente generice. Ministerul Sănătăţii a modificat metodologia de calcul a preţurilor de decontare pentru medicamentele care se acordă, gratuit, bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate, astfel încât să fie încurajat consumul de medicamente generice, arată reprezentanţii instituţiei. De asemenea, ei mai spun că forma finală a actului normativ cuprinde o serie importantă dintre propunerile şi observaţiile primite în cele aproximativ 2 luni de dezbateri publice.
„Deoarece sunt medic şi pentru mine pacienţii sunt cei mai importanţi, de la început aş vrea să subliniez că, bolnavii trataţi în cadrul programelor naţionale de sănătate, vor beneficia, ca şi până în prezent, de tratament gratuit. În ultimii ani, consumul medicamentelor pentru boli cronice a crescut în raport cu fondurile pe care le avem disponibile. Vrem să încurajăm folosirea medicamentelor generice, adică a acelor medicamente cu costuri mai mici, dar cu efecte terapeutice similare cu ale medicamentelor inovative”, a declarat Ritli Ladislau, ministrul Sănătăţii.
Dacă nu are
corespondent ieftin, statul decontează medicamentul cel scump
În Lista C2 incluse peste 1400 medicamente necesare tratamentului unor boli cronice, care corespund la aproximativ 400 denumiri comune internaţionale.
Conform actului normativ, atunci când un medicament inovativ din lista C2 nu are un generic corespondent, acesta va fi decontat 100%, ca şi până în prezent.
În cazul în care pe lista C2, pe lâng