Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S&P a revizuit în scădere estimarea privind creşterea economică a zonei euro

Publicat in Bursa, miercuri 31 august 2011 ·

Agenţia de rating Standard&Poor"s (S&P) a revizuit, ieri, în scădere estimările privind creşterea economică din zona euro, dar consideră că uniunea monetară nu se îndreaptă spre recesiune.

S&P estimează că PIB-ul zonei euro va creşte cu 1,7% în 2011 şi cu 1,5% anul viitor, sub estimările de 1,9%, respectiv 1,8% anunţate în iulie.

Pentru Germania, cea mai mare economie din Europa, S&P a redus prognoza pentru anul viitor cu 0,5 puncte, la 2%, cu mult sub ritmul de 3,3% anticipat pentru 2011. PIB-ul Franţei va creşte cu 1,7% în acest an şi cel viitor, potrivit S&P, care estima anterior un avans de 2%, respectiv 1,9%.

În pofida acestei revizuiri, S&P a subliniat că nu crede că Europa va intra în recesiune: "Continuăm să credem că o dublă recesiune, în W, va fi evitată având în vedere că există în continuare surse de creştere, deşi recunoaştem că riscurile în scădere sunt semnificative. Monitorizăm în special tendinţele înregistrate de cererea de consum în următoarele trimestre".

Ca urmare a înrăutăţirii perspectivelor economice, S&P se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să menţină dobânda de politică monetară la nivelul actual până la sfârşitul primului trimestru al anului viitor.

Agenţia a revizuit perspectiva economică a Spaniei pentru anul viitor cu 0,5 puncte, la 1%, care este mai bună decât estimarea pentru anul curent, de 0,8%.

În afara zonei euro, S&P a redus estimările pentru Marea Britanie, la 1,3% în acest an şi 1,8% în 2012, sub creşterile de 1,5%, respectiv 2% anticipate în iulie.

La rândul său, Fondul Monetar Internaţional ar urma să-şi revizuias-că şi el estimările de creştere. Potrivit agenţiei italiene Ansa, citată de Agerpres, în cazul zonei euro, FMI şi-a revizuit estimările de creştere până la 1,9% în 2011 şi la 1,4% în 2012, de la 2% respectiv 1,7% cât estima în luna iunie. În timp ce estimările de creştere

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Câștig în instanţă pentru Primăria Timișoara în procesul vizând administrarea a două cimitire

Timpolis acum 44 minute
Sursă foto: Horticultura Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță, la Tribunalul Timiș, procesul prin care societatea Darius & Alex SRL a atacat hotărârile de consiliu local care vizează preluarea de către Horticultura, pe o perioadă de cinci

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum 31 minute
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Scandal în BOR. Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Victimele, elevi ai Seminarului Teologic

Adevarul acum o ora
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Acesta a fost pus sub acuzare în urma dezvăluirilor făcute de jurnaliștii Diana Oncioiu și Ovidiu Vanghele, relatează HotNews.

Biden apreciază, la un restaurant în Georgia, că a ”ieşit bine” din prima dezbatere cu Trump. Este ”dur să dezbaţi cu un mincinos”

News.ro acum 55 minute
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden, care candidează la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, consideră că a ”ieşit din bine” din dezbaterea sa cu fostul preşedinte Donald Trump, în pofida faptului că reacţiile faţă de prestaţ

O statuie a lui Abraham Lincoln se topeşte, la Washington, din cauza căldurii

News.ro acum o ora
O sculptură în ceară a lui Abraham Lincoln realizată de către Sandy Williams IV s-a topit parţial din cauza căldurii puternice de la Washington. Această sculptură de aproape doi metri înălţime, care cântăreşte un pic peste o tonă, este o copie a sta

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

29°
vin.

21°/29°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°