De mai bine de 6 ani preşedintii băncilor locale, fie că sunt români, fie străini, vorbesc despre consolidarea sistemului bancar românesc. Sunt prea multe bănci (în jur de 40) pentru România. Nu este business pentru toţi, nu poţi să faci prea mult profit că nu ai masă critică, economia este săracă, subbancarizată, jumătate din ţară este la ţară şi nu merită să mergi cu sucursale acolo etc. Aşa era discursul public al bancherilor. Dar cred că în sinea lui fiecare preşedinte se ruga să nu fie vreo cumpărare, vânzare, fuziune la acţionarii lor sau chiar în România. Să se consolideze sistemul, dar nu la mine. La alţii. Pentru că o fuziune/achiziţie este un vis urât, este o luptă de orgolii, durează ani, sunt tone de acte de făcut, cine pleacă şi cine rămâne dintre salariaţi, lupte la vârf între şefi, o parte dintre clienţi pleacă deoarece nu li place faţa celui care vine, toţi furnizorii se mişcă şi presează, fiecare are prietenii lui pe care trebuie să-i protejeze, să menţină afacerile cu ei. În final este un foarte mare coşmar.
Citeşte mai departe pe zf.ro
De mai bine de 6 ani preşedintii băncilor locale, fie că sunt români, fie străini, vorbesc despre consolidarea sistemului bancar românesc. Sunt prea multe bănci (în jur de 40) pentru România. Nu este business pentru toţi, nu poţi să faci prea mult profit că nu ai masă critică, economia este săracă, subbancarizată, jumătate din ţară este la ţară şi nu merită să mergi cu sucursale acolo etc. Aşa era discursul public al bancherilor. Dar cred că în sinea lui fiecare preşedinte se ruga să nu fie vreo cumpărare, vânzare, fuziune la acţionarii lor sau chiar în România. Să se consolideze sistemul, dar nu la mine. La alţii. Pentru că o fuziune/achiziţie este un vis urât, este o luptă de orgolii, durează ani, sunt tone de acte de făcut, cine pleacă şi cine rămâne dintre salariaţi, lupte la vârf între şefi, o par
